sâmbătă, 10 februarie 2018

Patima colecționării

Lipsa iubirii e unul din cele mai mari păcate în creștinism. Din contră, în budism atașamentul e buba cea mare.

Din punctul ăsta de vedere, patima colecționării e piatră grea de piciorul mîntuirii. Pofta de a avea. Nevoia de a avea mai mult. Piguleala și migăleala de a le sorta, ordona, aranja. Bibileala sîrguincioasă.

Sfîșierea că-ți lipsește nu știu ce piesă rară, pe care o alergi de nu știu cînd. Odihna otrăvită a privirii, adăstînd asupra adunăturii de lucruri. My preciousss. My preciousss.

Scriu asta uitîndu-mă și gîndindu-mă la toate sărăciile de colecții adunate de-a lungul vieții pînă acum. Cărți. Tricouri negre. Muzică. Filme.

Copaci.

Experiențe de viață.

Ca un hîrciog. Cînd le văd pe toate? Cînd le citesc pe toate? Cînd le port pe toate? Cînd le rememorez pe toate? Cînd îi privesc pe toți crescînd, crescînd pe lîngă mine, peste mine, dincolo de mine?

Patimă. Patimă.

Dar și dacă nu le ai deloc. Rîca din inimă și din creier. Pizma. Furia. Sentimentul că trece viața pe lîngă tine.

Deci să nu exagerăm. Să nu fim mai sfinți și mai franciscani decît prevede Codul Rutier. Viața nu este despre asceză, ci despre buna rînduială. Adunați, pufoșilor. Adunați. Străduiți-vă. Sîrguiți-vă. Dar nu puneți la suflet adunătura. Let it go. Let it bleed. Let it rot.

Doar de copaci cred că n-aș putea să mă lepăd. Mama lor de bestii, cresc atît de încet. Cînd oi fi bătrîn, or fi poate cu ceva crengi mai sus, cu ceva metri mai mult, cu ceva rădăcini mai adînc. Ei au răbdare. Altă răbdare. Neomenească. Răbdare de lemn. Mama lor.

Mi-e dor de ei. Ei la Telega, eu la București. Ce-or fi făcînd, copacii mei, care de fapt nu sînt ai mei, sînt ai lor?

Patimă. Patimă everywhere.

.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Copacii definitely rules!!! Oriunde s-ar afla ei... Si nu, nu e neaparat rau ca cresc asa greu. Ei au timpul lor, noi il avem pe al nostru...oricum ei vad si inteleg mult mai multe decat noi.
Tehnologia de rahat din spatele acestui blog nu ma lasa sa-ti uploadez poze...ti-as fi pus o poza cu un platan secular (pt ca stiu ca-ti place ) dar de pe alte meleaguri europene. Pomul ala este atat de mare si de viu si de sanatos si de batran (parearea mea este ca are peste 500 de ani) incat iti taie rasuflarea...
In ce priveste colectiile, eu m-am oprit de mult. Am ramas la nivel de timbre si surprize de la guma Turbo :-)

Anonim spunea...

e amuzant ce faci de la distanta cu unii si cu altii. Se damblagesc...salcamii. :)))