sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Alegerile încep poimîine de fapt

Pentru că înainte de fiecare rînd de alegeri v-am învățat să vă fac o predicție privind participarea la vot, hai să păstrăm tradiția turambariană.

Participarea la vot va fi asemănătoare cu cea de la turul 1 al alegerilor prezidențiale anterioare, cele din 2009. Cifrele din globul de cristal spun că va fi undeva în jur de 52% - 53%. Între 9,5 și 9,7 milioane de votanți în total. Plus minus un pic, mai ales dacă ținem cont și de voturile din străinătate, pe care nu le surprindem în sondaje, doar în simulările de rezultat de vot.

Dacă estimarea de participare la vot este relativ asemănătoare, identificăm în schimb deja o scădere a interesului de vot, lucru diferit față de alegerile anterioare. Pentru pufoșii catastrofici, încă un indiciu că nici iarna nu-i ca vara, nici 2014 nu-i ca 2009, și că se bazează pe whishful thinkingerii de pe vremea cînd cîștigau ei alegerile cu candidați intenși. Visați, băieți, visați.

Mîine vom fi de asemenea martorii unor confruntări simbolice, la nivel de scoruri ale candidaților.

În primul rînd, confruntarea noastră simbolică ce ne place să o avem cu cifrele exacte.

Fiind ființe pe persoană fizică, adică primate cu zece degete și, de cînd nu mai sîntem mesopotamieni, adepții sistemului zecimal, punem preț deosebit pe pragurile din jurul multiplilor de 10. De parcă ar însemna ceva diferit, deosebit față de multiplii de 7, de 12, de 13 sau de 17. Nu înseamnă, dar în mintea noastră înseamnă. Deci înseamnă.

Mîine cei doi candidați principali, care se știe de cînd lumea și pămîntul că vor intra în turul 2, Victor Ponta și Klaus Iohannis, se vor lupta cu multiplii lui 10. Ponta cu palierul de 40. Iohannis cu palierul de 30.

S-a scris deja atît de mult pe tema asta încît a ajuns aproape un loc comun, sursa de speranță, respectiv îngrijorare a tone de hoarde de oameni care cred în horoscop, în șerpilieni, în ghicitul în cafea, în teoria conspirației și în semnificația ascunsă a numerelor.

În momentul de față VP este ușor peste 40 în sondaje. KI este ușor sub 30. De ceva timp amîndoi hoveresc prin plutire în jurul acestor paliere – vorbim de rezultatele la turul 1.Cum le vor concretiza, atinge ori rata, va fi telenovela zilei de mîine. Multă cerneală virtuală se va prăpădi mîine, multă patimă va fi pătimită.

Degeaba, de fapt, căci alegerile încep cu adevărat poimîine. Dar în capul multora dintre cei care pun suflet mîine în alegeri va fi ceva de importanță capitală, abisală, chiar șerpiliană.

Altă confruntare va fi cea referitoare la locul 3.

Pe el se bat Tăriceanu cu Udrea și, mai recent, dă semne că ar vrea și Macovei – deși n-o să-l obțină: alt whisful thinking. Va fi o competiție la juniori care de asemenea este creditată cu mult mai multă semnificație decît de fapt reprezintă. Altă patimă, altă trăire. La sfîrșitul zilei vor fi, de fapt, nefericiți cu toții. Mai ales votanții lor.

Altă confruntare, pe palierul trei de semnificație, de la juniori coborînd deja spre pitici, se va da între Vadim și Dan Diaconescu.

Reptilienii șerpilienii anti-sistem, deși mult mai puțini decît în anul de grație 2000 ori 2012, își vor face numărul lor și mîine. Spume chestii socoteli. Doar că mai puțini. Mult mai puțini decît și-ar dori. Altă dezamăgire de etapă pentru niște candidați secundari.

De fapt, dacă n-ați înțeles, alegerile încep cu adevărat de luni, după ce aflăm rezultatele exit pollurilor, apoi ale numărătorilor parțiale, apoi ale numărătorilor finale.

Evident că de luni veți începe să înjurați exit pollurile, no matter how close they'd be. Evident că veți face greșeala pe care ați mai făcut-o și la multe alte alegeri anterioare.

Vă veți repeziți să comparați rezultatele Exit Pollurilor de la 21:00, adică rezultatele parțiale, dar cele mai vizibile, că nu mai stă nici tata să se uite pînă seara tîrziu, la 23:00, cînd apar cele finale, cu primele rezultate parțiale ale numărătorii oficiale BEC. Care evident că și alea sunt la fel sînt diferite de numărătoarea finală, căci de regulă sosesc mai întîi sacii cu voturi din urban la numărare.

Ați mai făcut-o și alte dăți, ați sărit să trageți concluzii pripite, telenovelistice, părtinitoare și tabloide, pe baza comparației unor rezultate intermediare cu alte rezultate intermediare. Nu-i nimic. Sîntem vaccinați. Noi să fim sănătoși, căci metehnele nu se schimbă ușor. Sînt sociolog, deci sînt lipsit de iluzii.

În rest, țineți minte trei cuvinte: alegerile încep de fapt luni. Ups. Pardon. Sînt cinci cuvinte. Gaddemit, iar nu sînt exact la numărătoare. Ce nemernic sînt. Cum manipulez eu oamenii. Ce bestie. Ce guvernamental.

PS: să nu ziceți că nu v-am spus. Mîine sunați degeaba. Încercați la alții. Sînt alții mult mai obiectivi și mai pricepuți decît mine care sînt sigur că vă vor spune exact sondajele pe care doriți să le auziți. Aici deja s-a terminat găleata cu cifre. Doar pentru premianți. Iar voi în nici un caz nu sînteți premianți. Doar simpli cetățeni.

Hai, la somn. Mîine avem treabă.

Onegaeshimasu!



.

3 comentarii:

Sergiu spunea...

Estimarea mea:
VP 37-38%:
KI 31-32%:
MM - 7-8% (va fi surpriza turului 1). nu votez cu MM, dar in ultima perioada sunt tot mai multe persoane in jurul meu (stiu, nu e relevant, dar de data asta ma bazez si pe intuitie) care se hotararsc/vireaza spre MM si sunt din medii destul de diferite...inclusiv persoane pe care le vedeam mai apropiate de stanga...
EU si CPT in jur de 5%:
Hunor 3-4%:
Restul nici nu mai conteaza...
Prezenta 55-60%. Nu exclud ca prezenta sa depaseasca 60%...Imi este foarte greu sa gasesc persoane care nu merg la vot....ceea ce nu se intampla in trecut....simt ca fiecare vrea sa isi spuna parerea si au o plaja foarte larga.....
Ar fi fost interesant sa ne mai spui cat au acum, inainte de turul 1, cei doi candidati, ca intentie de vot pentru turul 2....pentru a vedea evolutiile......

Turambar spunea...

Cum e, Sergiu, cu predictiile tale varza? Bag de seama ca esti si tu un pufos anti-guvernamental care ti-ai indeplinit inainte de turul 1 atributiile din fisa postului, scriind chestii propagandistice in care sa scoti in evidenta ce scor catastrofic o sa ia Ponta si ce scor mirabil o sa ia basescienii. Ce varza sinteti, pufosilor... :(

radu spunea...

Analiza corecta, ca si ale domnilor Ciutacu si Tolontan. Ca om psrticipant la 3 campanii 96, 2000, 2004 sunt perfect de acord lupta acum incepe, cine crede ca poti transa ceva in unu e dus cu capul. Acum sper eu ca se vor trezi multi vor vota contra politicii aproape fascistoide a dreptei de 10 ani incoace dar si pentru o buna guvernare 2014-2016, eu zic ca acesti ani sunt cruciali, mai ales ca vor urma azi alegeri in SUA si 2016 tot asa si trebuie vrand nevrand sa ne pozitionam cu americanii, ca cu UE ne-am cam lamurit.Insa trebuie obligatoriu sa incetam cu cu luptele interne si sa devenim dracu odata democrati, ca zau ca azi parca suntem nazisti in comportament si gandire.
Este obligatoriu sa iesim din criza, din izolarea international, sa tragem tare dupa investitii straine, sa reformam, sa construim o tara nu ca afara ci macar potrivita noua ca natie.
Va propun un exercitiu sociologic: va mi exista un partid puternic de dreapta in Ro dupa alegeri? Eu personal nu cred, cel putin nu cu tristii de azi. Iar obsesiile lor cu trecutul istoric trebuie sa inceteze. Ati citit vreodata cam de cate ori a vrut Maniu sa rastoarne guvernul ca Mussolini in marsul asupra Romei? Mi se pare absolut halucinant ca vorbim de democratie intre 1859 si 1946 si ca invocam asa ceva, mai degraba social democratia si liberalismul au fost cat decat forte democratica, sa nu uitam aliantele PNT cu extrema dreapta
Cu respect