miercuri, 26 decembrie 2012

De ce sper că România va fi altfel

Tocmai am terminat de citit eseul lui Lucian Boia, De ce este România altfel?

Evident că multe din ideile dînsului sînt de notorietate, din genul celor care plutesc în aer, secrete a la Polichinelle. Multe dintre ele chiar sînt înfipte în atenția publică cu țăruș dureros de vorbe chiar de dînsul, în lucrările sale din anii 90.

E vorba despre nesfîrșita pendulare dintre autarhie și sincronizare la restul lumii, dintre ambîțul naționalist de ciobani mioritici mîndri, barză viezure brînză mînz, și nevoia de modernitate, să-i prindem și noi pe ceilalți din urmă, mama lor, cum le-am apărat noi catedralele cu piepturile goale.

Despre nevoia de cuvinte autohtone, neaoșe, de la noi din Dorohoi: asfalt, curent electric, plasmă, autobuz, Volkswagen. Despre dulcele fior mistic și dor nețărmurit generat de tensiunea dintre regula precisă, ca la Dusseldorf, și rînduiala difuză, otova, du colo colo, ca la Buzău.

Între opincă și Louis Vutton, undeva pe acolo, nici prea-prea, nici foarte-foarte. De secole, de la Caragiale și de la Neagoe Basarab încoace, trecînd prin Nae Ionescu și prin Constantin Tănase, tot despre asta discutăm.

De altminteri, pot să mă laud că bunul meu prieten Turambar scria aproximativ aceleași lucruri, e adevărat că într-o română nu la fel de limpede și de bine structurată precum cea a d-nului Boia, înainte să citesc cartea De ce este România altfel?

Scria bunul meu prieten Turambar despre pendularea dintre nevoia de autonomie și nevoia de eficiență în articolul de acum cîteva luni Între capră și Nicolae Decebal Codreanu.

Scria tot el, mînca-l-ar mama de deștept cu diplomă de sociolog, despre mediocritate tot înainte de citirea eseului lui Boia, acum aproximativ o lună, în articolul Fără interes pentru educație, deci o țară mediocră.

Anul trecut scria despre vraiștea din curțile noastre care reflectă vraiștea din mințile noastre în articolul Ce ți-e scris în curte ți-e pus, pe Curs de Guvernare.

Deci cumva cam toți gîndim la fel, fie că sîntem academici și riguroși precum maestrul Boia, fie că sîntem blogeri și aproximativi în gîndire, precum maestrul Turambar.

Măcar cînd ne uităm în urmă sîntem cam toți de acord, cu excepția bineînțeles a celor care se amăgesc că încă mai sîntem cei mai drepți dintre traci și că i-am învățat pe romani latina, mama lor de barbari care nici un apeduct nu știau să facă cum trebuie dacă nu le arătam noi. Barză brînză viezure mînz. Vitruviu per Scorillo.

Deci e simplu: predicțiile privind trecutul sînt relativ simple de făcut, deși chiar și în această privință sînt mulți care dau rateu. Istoria, această mare mlaștină de fapte și de interpretări. Hic sunt leones.

Problema este ce ne facem fetelor cînd ne apucăm să dăm sfaturi despre viitor. Aici, cum spunea și maestrul Boia la sfîrșitul sfîrșitului lucrării sale, ni se termină benzina, ni se sparie gîndul și ni se încețoșează privirea celui de-al treilea ochi mistic.

Cum ar zice Murphy: prediction is very difficult, especially when talking about future.

Evident că nu am soluții miraculoase. Evident că nu există soluții miraculoase. Situația fiind complecsă și prezentînd multiple aspecte, evident că sîntem limitați într-ale priceperii de consultanță și de înțelepciune, fie că sîntem istorici, sociologi, metalurgiști, chimiști, frizeri, tinichigii, analiști economici ori taximetriști. Pardon, a se excepta taximetriștii de la această listă, ei se pricep oricînd la orice, mai puțin la condus sărăciile alea de cutii de conserve pe patru roți.

Am doar bulleturi. Frînturi de gînd pentru frînturi de viitor.

* * *

Ce ne lipsește în primul și în primul rînd este perseverența. Aceasta se concretizează și în lipsa de planuri pe termen lung, și în nerăbdarea de veșnici copii cu care ne dorim să se întîmple acum, ACUM, damn it. Bătînd din picior vrem să se facă repede rai în jurul nostru precum se făcea imediat miercuri în jurul evreului din banc, cînd găsește punga cu bani de sabat.

Nu vedem mai departe de lungul nasului cel fizic. Doi ani de zile deja este prea mult pentru putirința noastră de răbdare și planificare. Poftele imediat făcute, rezistența la amînarea gratificării. O să fie greu pentru oricine încearcă să introducă viziune în sistem.

* * *

Despre mediocritate am mai discutat și altădată, după cum vă spuneam. Ca și despre loialitățile în schimbare. De cînd s-au deschis granițele, în medie statistic vorbind ăia mai buni au plecat și ăștia mai mediocri am rămas.

Au plecat 2 milioane și jumătate de români în ultimii ani, de prin 2005 – 2007 încoace. Un exod și o hemoragie mai ceva ca în vreme de război. Mai toți în puterea vîrstei, în puterea muncii și a creierului și a stării de spirit. Ne-au plecat milioane de optimiști și de descurcăreți și de muncitori perseverenți oameni care știu să-și asume riscul, oameni cu standarde morale și civice (ceva) mai ridicate decît ăștia care am ales să rămînem aici.

Da, sună paradoxal. Cum, trădătorii ăia care au plecat, și-au pus palma în fund și au votat cu picioarele, consideri că ăia au standarde morale mai ridicate? Nu cumva au fost mai lași? Mai bicisnici? Cum îți permiți să ne jignești în halul ăsta pe noi ăștia care am rămas aici?

Poate mai lași și mai puțin patrioți, da. Dar în același timp mai competitivi, mai capitaliști, mai tineri și mai cu proiecte de viață decît noi restul. Repet, discutăm statistic, vrac, en gros, în termeni de sute de mii de oameni.

Mulți dintre ei au descoperit că viața e la fel de grea și poate la fel de puțin glamoroasă și acolo, în Italia sau Spania sau Franța. Mulți s-au lovit de stigmatizare, de senzația de cetățeni de mîna a doua, au luat în piept toate greutățile pe care prima generație de emigranți le ia cînd își face bocceluța și pleacă pe văi pustii, printre străini.

Dar în același timp au plecat la (ceva) mai bine, la (ceva) mai așezat, la o textură instituțională și civică (ceva) mai umană. De aceea spun că au standarde morale și civice mai ridicate decît noi. Cred într-o relație cu instituțiile publice mai încărcată de responsabilitate, atît din partea prestatorilor (funcționarii publici, în fond și la urma urmei Statul), cît și din partea beneficiarilor (plătitorii de taxe care chiar își plătesc taxele).

Bani mai mulți dați la stat pentru servicii mai bune. Asfalt mai bun, funcționari mai eficienți și mai zîmbitori și mai puțin dedați arbitrariului și privilegiului, legi mai umane, trenuri care vin la timp, politicieni mai responsabili și mai politicoși.

Plecarea lor a dus la un dezechilibru cronic între cei care muncesc și cei care fie încă nu muncesc, fie le-a trecut vremea. Între populația activă și cea asistată. Asistată nu în sensul peiorativ care a tot fost acordat acestui cuvînt în ultimii ani de guvernare pedelistă. Pur și simplu prea tineri ori prea bătrîni. Nu vorbim aici de șomeri, de casnice, de agricultorii de subzistență care se chinuie inutil ca niște Sisifi cu gumari în picioare și cu sapa în spinare pe mai puțin de 2 hectare de pămînt arabil: muncă în van, moartea pasiunii.

Acest dezechilibru structural, cum ar spune economistul, face foarte dificilă dacă nu imposibilă sarcina oricui ar fi la putere. Cu 3-4 milioane de producători de plus valoare care trebuie să împartă acea plus valoare cam mediocră cu restul pînă spre vreo 18 – 19 milioane cîți sîntem în țară, e greu, e foarte greu. Nesustenabili vom fi, cu sau fără FMI.

Rezervorul încă neexploatat pe deplin îl reprezintă agricultura. Din fericire pentru noi, alimentele devin din ce în ce mai scumpe pe tot cuprinsul globului. Recentul apetit spre îmbuibare modernă și consumeristă a chinezilor și indienilor, cuplat cu învierea africanilor, scăderea terenurilor arabile prin eroziunea solului, un climat din ce în ce mai imprevizibil, face ca păpica să redevină din nou eroina zilei, după zeci de ani de zbatere în regim de Cenușăreasă.

Singura problemă e că noi agricultură rentabilă vom face cînd a) ne va permite Europa să dăm subvenții la fel de mari precum ale țăranilor mai vechi din Franța și Spania și Italia și b) cînd vom comasa terenurile agricole peste o anumită suprafață critică, undeva peste 10 – 20 de hectare per unitate agricolă.

Știu, știu: b) e chiar mai important decît a). Asta însă nu se va întîmpla chiar așa ușor, dat fiind nemernicia făcută 50 de ani de comuniști și continuată încă vreo 20 de ani de post-comuniștii lui Iliescu, de distrugere a proprietății private a țăranilor. Țăranul, această fiară conservatoare prin definiție, după ce s-a fript cu ciorba cea otrăvită a CAP-ului, acum suflă de mii de ori în iaurtul oricărei forme de întovărășire voluntară. Se simte furat, înșelat, nu are încredere în cei care îi promit că-i vor lua pămîntul în arendă și-i vor da marea și sarea la schimb.

Capitalul social, încrederea, acest mare handicap de care suferim. Țară de paranoici, de individualiști cîinoși care după ce sute de ani au fost fraieriți de toți, înșelați, furați, călcați cu tancul și cu iataganul, acum evident că n-au nici o propensiune spre a pune botul la următoarele promisiuni de binefacere altruistă din partea nasoilor de capitaliști veroși și occidentali care lasă că știm noi că vor să ne fure țara, evreii ăștia care ne cumpără pămînturile, FMI-ul ăsta care ne otrăvește fîntînile, masonii care bagă substanțe în produsele de la hipermarket și care ne bagă cipuri pe sub piele să ne conducă, șase șase șase, americanii vor să ne cotropească, să fugim, să n-avem încredere în nimeni.

Perseverență. Agricultură. Zăticneli sistemice: raportul populație activă / populație pasivă și numărul mediu de hectare per exploatare agricolă. Lipsa încrederii, acest mare liant social fără de care rămînem toți niște fiare.

Și așteptările mari, prea mari. Am pus cu toții botul la Să trăiți bine! al lui Băsescu, genială lozincă electorală, pentru că ne doream cu toții Tinerețe fără bătrînețe și Viață fără de moarte, rezolvarea tuturor necazurilor de manieră simplă, magică, precum Arabela care învîrtea inelul. Ne place să fim amăgiți și cînd vine dezamăgirea suferim cumplit, sîntem resentimentari și futem tot, urîm, scuipăm, urlăm.

Cînd de fapt trebuie să ne des-vrăjim, des-amăgim și să învățăm logica incrementalului, a lui puțin cîte puțin, al creșterii organice, sustenabile, cum ar zice pompierul de servici economic. Logica perseverenței și a lui Ceva Mai Bine, nu Pur și Simplu Bine. Pur și Simplu Bine va fi doar după ce murim, ăia care mergem în Rai, sus pe norișor. Eu nu, eu doar în pămînt, la viermișorii cei organici.

Dacă ar fi doar un sfat să-i dau lui Ponta, acuma că a cîștigat alegerile și intră în cursa pentru cucerirea poziției de Vodă în inima românilor, asta i-aș spune: fă rugby-ul obligatoriu în școli.

O să ziceți că sînt nebun. Că m-a apucat așa pe mine dintr-o dată patetismul meu tîrziu descoperit cu rugby-ul. Că țara arde și baba de Turambar se piaptănă cu balonul cel oval.

Nimic mai greșit. În rugby înveți următoarele:

• viața e grea, lumea e rea. și totuși trebuie să supraviețuiești, fraere

• viața doare. get used with it. învață să-ți placă tăvăleala în noroi

• taci și împinge, nu te mai văicări

• ai încredere în cei din jurul tău. echipa e mai importantă decît tine

• zbaterea bezmetică fără gîndire și organizare nu duce nicăieri. meciul e cîștigat de combinația sudoare + pregătire + viziune

• nu o să-ți iasă din prima. mai încearcă.

Perseverență. Organizare. Camaraderie. Noblețe în suferință. Viziune. Și, evident, cîștigă cel care e mai bun. Sau care dă o țuică arbitrului...

Lăsînd gluma la o parte, ce va fi cel mai greu în următoarea perioadă va fi să ne convingem că nu sînt soluții miraculoase, că ura face rău de tot la ficat, că viața nu e chiar atît de grea pentru că oricum trăim de atîta timp într-o perpetuă criză. Că avem nevoie de perseverență, de viziune și de optimism.

Da, știu. Cuvinte mari.

Dacă avem de învățat ceva de la Traian Băsescu, cel pe care toată lumea acum e la modă să-l înjure, măcar atîta să învățăm: în momentele critice nu și-a pierdut cumpătul, nu s-a dat bătut și chiar și cînd toți ceilalți îi cîntau prohodul, cum se întîmpla de exemplu în 2009, în noaptea aceea memorabilă, el a împins pînă la ultima suflare, pînă la ultimul cartuș, pînă la ultimul centimetru de teren.

Măcar atîta să învățăm. Dacă am uitat de Mărășești, pentru că nu prea mai învățăm istorie și e uncool să citim chestii plictisitoare, măcar de la experiențele politice traumatice recente să învățăm ce e de învățat.

Lucian Boia la un moment dat, trecînd în revistă prea multele bube în cap ale românilor, își amintea la pagina 29 de lecția de perseverență și de sînge rece și de curaj dată de o româncă get-beget, cum intri în Londra pe dreapta:

“Poate că merită consemnată, în același context “regal”, și lecția de rezistență și de consecvență pe care regina Maria a dat-o mult prea “schimbătorilor” români în timpul Primului Război Mondial. “Nu mă poți înțelege, generale – i-a spus ea generalului Averescu, cînd totul părea că se prăbușește, iar românii se considerau deja învinși. Eu sînt englezoaică, și englezii nu obișnuiesc să piardă”. Încă o atitudine de reținut. Din păcate, atitudinile nu se învață: ele pornesc din interior.”

Aici o să-mi permiteți să mă desprind de gîndirea d-nului Boia și să spun, așa optimist incurabil cum mă știți că sînt: orice se poate învăța. De fapt, cu excepția reflexelor de maimuță cu care ne naștem, practic învățăm tot pe parcursul vieții.

În consecință putem să învățăm și rugby, și perseverență, și curaj, și încredere în ceilalți, și planificare, viziune, optimism. Pînă și cum să fim ceva mai nemți și mai britanici în balcanismul nostru îngălat.

Avem nevoie de timp. Crouch... Touch... Pause... Engage...





.

21 comentarii:

Vasile Dâncu spunea...

Ai dreptate, prietene.
Iti doresc un an mai bun.
La multi ani!

Petru Clej spunea...

De acord, cu un singur amendament: formula utilizata de arbitri la angajarea gramezii ordonate este de anul acesta: "Crouch, Touch, Set".

Si a propos de rugby in scoli, nu a devenit Alin Petrache (fostul?) Presedintele FRR deputat USL?

Richard spunea...

Train Hard. Fight Easy. SAS

Claudiu Vrinceanu spunea...

In 1986 (!!!) lua nastere in Brasov primul club privat de rugby din Romania. De ce sa ne punem sperantele tot in stat si sa incercam imposibilul: constrangerea copiilor sa faca un anumit sport?

vera spunea...

Sigur. Ai dreptate.
Eu, ca sa nu stau degeaba, ma duc sa complotez. Cu mintzi din afara sistemului. Cu professionals fara partid, care se sufoca in multinatzionalele lor, bine platitzi, dar angry.
Cine stie...

p spunea...

Ah, aceasta obsesie narcisiaca endo si exogen auto-intretinuta.
Ca de ce este Ro altfel..Altfel decat CINE? Altfel decat Franta, Germania, Uganda, Rusia, Kenya , Somalia, Portugalia, China, Congo, SUA, Suedia, Israel, Chile? Asta lasand la o parte ca fiecare dintre cele de mai sus sunt la randul lor ALTFEL una fata de alta (mofturi in discriminare fina când pe noi ne intereseaza decupajele in bardă brută, nu-i asa?).
˝ALTFEL˝ este un termen de raportare fata de un reper sau un etalon.
Cand spui ca Romania este altfel fara a preciza etalonul nu faci altceva decat sa introduci un nou standard intru lipsa de repere.
Caci comutativa retoricei ˝De ce este Ro este altfel ?˝ nu poate fi decat emfatica ˝Ro trebe sa devina la fel˝.La fel cu CINE? Cam astea-s limitele unor astfel de ˝analize˝:intre retorică şi emfatică.
Si ce te faci daca ceea ce tie ( obisnuit cu decupajul in bardă brută si gandirea in cadre prefabricate) ti se pare de departe ˝la fel˝ este de fapt ˝altfel˝ in filigran?
In rest, io as propune ca in loc de rugby sa se introduca in scoli MMA (mixed martial arts), exercitii ofensive si defensive cu brişca precum si lectii obligatorii de tir cu side arms.Ca sa stim o treaba.

fly-half spunea...

Mda, eu citind cartea/eseul asta mai degraba am realizat ca nu avem nicio sansa, ca popor, sa devenim perseverenti, curajosi, sa avem incredere in noi si in ceilalti...
N-ai cu cine, dom'le!
E in gena noastra compromisul, resemnarea, smecheria, gandirea pe termen scurt si dupa cum ai spus-o, majoritatea celor care erau "altfel" au plecat din tara, deci cei ramasi ii vor invata pe copii lor aceleasi lucruri, cu exceptiile de rigoare.
Ai vreun exemplu de popor care s-a schimbat in bine de-a lungul istoriei?

p spunea...

Mda, mie mi se pare absolut normal ca astfel de eseuri sa provoace atfel de reactii plangacioase cum la fly-half.
Lucian Boia, acest Garaudy roman (ca doar suntem sincroni).Parte din scrierile susnumitului frantuz au fost tiparite in Ro pe timpul comunismului-cu voie de la cenzura- in virtutea apartenentei autorelui la miscarea comunista internationala.Cum tot ce venea din vest (dar si din est) era sfant, Garaudy a avut un puternic impact in randul intelectualilor romani dornici de sincronicitate.Numai ca Garaudy n-a ramas identic cu sine insusi (sau n-a ramas ˝la fel˝, ca sa fim in tema).Si-a schimbat opiniunile sub efectul unor tulburari succesive de identitate.Dupa tribulatii care l-au zdruncinat de la comunism pana la catolicism, a esuat pe malurile linistite ale islamului.Atat de mare a fost emulatia pricinuita de Garaudy -cel tiparit in comunism - printre anume intelectuali incat insusi Nicolae Manolescu s-a fript prin anii ´90 dupa ce l-a elogiat public pe frantuz.Pesemne ca Manolescu nu a fost suficient de sincron incat sa fie la curent cu ultimele viziuni generale ale lui Garaudy, si in particular cu acelea din care s-a nascut cartulia ˝Miturile fondatoare ale politicii israeliene˝.O cartulie al carui spirit si metoda o preia si Lucian Boia, acest Garaudy -totusi incomplet- al Romaniei.Zic incomplet -sau neterminat- pentru ca, spre deosebire de maestrul caruia-i copiaza metoda si stilul, Lucian Boia n-a facut inca pasul spre linistea islamului.Da´ nu-i timpul pierdut.
Si o sa continui in urmatoarea, ca tot veni vorba despre evrei..

p spunea...

Acuma, ca -pe linia Garaudy- veni vorba despre evrei..Io unul am fost frapat de niste similitudini.Nu e vorba doar despre similitudinea de stil si metoda dintre Boia si Garaudy..Ci si de similitudinea dintre doua tipuri de simptome psiho-sociale manifeste si la evrei si la romani..Simptome produse de un fel de virusi mentali -sa le zicem morbus judaicus si morbus valachicus- care produc niste manifestari dizarmonice cu rezultat intr-un tip de personalitate.Care dinspre partea evreiasca se numeste ˝self hating jew˝ iar dinspre partea romaneasca s-ar putea numi la fel de bine ˝self hating romanian˝.
Evreii, confruntati se pare mai devreme cu acest morbus mental si cu ravagiile pe care le poate produce, au studiat serios chestiunea si au ajuns la concluzia ca virusul mental isi are explicatia in anume conditii psihosociale.Cica un psihiatru de la Harvard ar fi stabilit ca fenomenul de self-hating sau (auto-stigmatizarea)origineaza pe de o parte intr-un sindrom Stockholm iar pe de alta parte intr-o copilarie abuzata.Altii spun ca morbusul apare atunci cand identitatea sociala sau nationala constituie (sau este perceputa) ca o piedica in achizitia de status social.
Foarte posibil ca morbul valah al auto-stigmatizarii sa aiba aceleasi explicatii si cei atinsi sa fi fost ori marcati de un sindrom Stockholm, ori sa fi fost abuzati in copilarie ori sa perceapa in capul lor ca identitatea le este piedica in achizitia de status.

ADRIAN spunea...

Ca sa sustin intrebarea lui @fly-half de mai sus, cred ca lucrurile nu se schimba in caracterul national:
http://a-craciunescu.blogspot.ro/2012/11/patriotarzii.html
Parca am mai pomenit asta pe aici, fara reactie. Nu mai susnt sigur dar daca repet, asta e. Este vorba despre o caracterizare din 1820 a fostului consul britanic in principate. Asa ca eu cred ca va fi din ce in ce la fel de bine.

ADRIAN spunea...

Si ca sa fiu sincer as vrea sa se revina la OINA in scoli, nu la rugby. Parca am trimis candva o poza a unei cutii de chibrituri cu indemnul "Daca vreti sa fiti voinici faceti toti rugby de mici" Sau ceva similar. La pachet cu documentele din arhiva "Palada".

Cantemir spunea...

Touché! De cat timp, asta-i alta poveste:
http://camarasdelumini.wordpress.com/2012/12/27/speranta-de-viata-la-bloggerii-romani/

Anonim spunea...

@fly-half: vezi istoria confederatiei helvetice :wink:


fish

Anonim spunea...

Cand vrei sa nenorocesti un popor ii

1. Distrugi sistemul de invatamant ca sa-i poti vinde, la tv sau la hypermarket, tot soiul de cacaturi ambalate stralucitor. Aici intra si cluburile sportive scolare.

2. Distrugi sistemul de sanatate (in primul rand cel preventiv si, ati ghicit, educatia fizica si sportul) ca sa-l poti indopa cu medicamente de sinteza scumpe si proaste.

3. Distrugi agricultura, ca sa-l indopi cu chimizatele de import.

n. Distrugi moralul dand crezare unui indivd ca Boia care-ti sopteste ceva de felul: "Bai, daca mosii si stramosii tai au calcat si stramb tu si urmasii tai nu veti putea fi niciodata buni de ceva."

*********************************

"Ai vreun exemplu de popor care s-a schimbat in bine de-a lungul istoriei?"

Poporul român, cand a pus cineva biciul pe spatele lui.

*********************************

"Cica un psihiatru de la Harvard ar fi stabilit ca fenomenul de self-hating"

Sanchi! Evreii fac ce face majoritatea tarii in care locuiesc.
In Romania se urasc pe ei insisi, in UK, SUA s.a.m.d. iau Premii Nobel.

Starbuck spunea...

Pause s-a scos, acu' e Crouch, Touch, Set.

fly-half spunea...

"Ai vreun exemplu de popor care s-a schimbat in bine de-a lungul istoriei?"

"Poporul român, cand a pus cineva biciul pe spatele lui. "

Si cat timp a tinut ?

Anonim spunea...

"Si cat timp a tinut ?"

Foarte putin, vorba mistretului (cu colti de argint). Dar sa nu uitam ca popoarele civilizate au stat sub biciul civilizator al statului (al bisericii in principal) multe sute de ani.

Dragos Bora spunea...

Hanging on in quiet desperation
Is the English way

Blegoo spunea...

Da, dom'le!
E cum spune Turambar!
Iducație... perseverență, muncă, agricultură, ruibi!

Da'... ȘPAGA?
Cu șpaga ce facem?!?

Grammar Nazi spunea...

(fara nicio rautate)

"• viața doare. get used with it." -> "get used TO it" de aici

Mihal spunea...

Cum adica agricultura va fi rentabila cand vor fi subventii mai mari? Prin definitie, subventia exista pentru a compensa lipsa de rentabilitate. Deci, cum devine mai rentabil ceva nerentabil, cand maresti compensatia pentru lipsa de rentabilitate?

Dimpotriva, lipsa subventiei impinge la moarte ce e nerentabil si lasa sa iasa la suprafata ce e rentabil.

Ca nu poti sa concurezi cu pretul scazut al celui din alta tara inseamna altceva: ca acela distorsioneaza piata, nu ca e mai rentabil.

Foarte bine, prostii de francezi sa ne subventioneze noua mancarea, daca asa considera ei. Noi ar trebui sa nu dam nicio subventie si sa le luam cu doua maini produsele lor subventionate, adica cu doua treimi din pret platite de fraierii de contribuabili de la ei. Nicidecum invers.