marți, 14 iunie 2011

Simplu: Presa moare pentru că merită să moară

Întrebare (Dan): Presa moare pentru că...?
Răspuns (Turambar): Simplu: Presa moare pentru că merită să moară


* * *

Preambul. Citate semnificative

“România riscă să devină prima ţară din Europa fără ziare, şi asta nu înseamnă că suntem postmoderni - cum ne-am imagina -, anticipativi, avangardişti. Suntem rudimentari. Rămânem fără ziare ­fiindcă nu mai suntem în stare să producem informaţie credibilă, nu pentru că am fi vizionari şi mutăm informaţia pe digital. “
Cătălin Tolontan, Am învățat meserie din filmele americane


"Mi-e dor de ziua in care moderatorul parea angajat la pompieri si nu la piromani, de ziua cind analistul aduna faptele si tragea concluziile si nu invers, de ziua cind stirile le facea norocul si soarta si nu agenda si lista de preturi.

Mi-e dor cel mai ades sa nu mi se faca scarba. Scarba cind citesc. Cind aud. Cind vad. Cind mi se spune, cu reprosul surd al unei generatii care ne-a aruncat deja la gunoiul digital al vremurilor "voi jurnalistii ati adus lucrurile unde sunt"."

Lucian Mîndruță, Mi-e dor să fiu iar jurnalist

* * *

Zilele trecute, prietenul Dan Duca m-a sunat să mă întrebe dacă sînt interesat să scriu un articol pe tema “Presa scrisă moare pentru că...”, urmînd să completez eu după cum cred de cuviință răspunsul, cu argumentele de rigoare.

Ideea i-a venit lui Dan de la interviul lui Tolontan din Adevărul: “Am învățat meserie din filmele americane”. Acolo, una din temele principale ale discuției o reprezintă supraviețuirea presei, așa cum o știm noi acum: hîrtie, ziariști cu carte de muncă, profesie, dedicație, principii, exclusivități, periodicitate, surse, profesionalism. Mă rog, elementele componente ale rețetei.

Citisem și eu interviul, fusesem și eu plăcut impresionat de stilul discuției și chiar doream să scriu ceva pe marginea sa. Mai ales că între timp reușisem să găsesc timp să actualizez graficele privind evoluția presei scrise, așa cum rezultă ele pe baza datelor publice puse la dispoziție de BRAT (vezi la sfîrșitul articolului graficele).

Între timp însă m-am luat cu treaba, cu viața, cu ce se ia un om de regulă și mi-a ieșit momentan din cap propunerea pentru cîteva zile și restul un weekend prelungit, y compris Rusaliile.

Ideea mi-a fost reamintită de pretextul apariției altui articol pe aceeași temă, cel al lui Lucian Mîndruță, “Mi-e dor să fiu jurnalist”.

Textul m-a impresionat, atît prin franchețe și retorică, dar îndeosebi prin inadecvare. Pe principiul “nu mai întorci mortul de la groapă” m-a distrat maniera elocvent-spășită, de tip “să ne punem cenușă în cap cu grație și eleganță, ca un balerin cu ligamentele rupte” sau “nu se mai scoală, dar uite ce frumos atîrnă”, în care în al treișpelea ceas Mîndruță își jelește profesia rănită grav, plîngîndu-i de milă cum zace într-un șanț și pierde sînge.

Vai, o să moară, sărăcuța, ce ne facem fără ea? Vai, presa noastră, săriți, moare, ce ne facem cu cîinele de pază al democrației, cu a patra putere în stat?

Am și scris imediat o reacție la acest articol, destul de pătimașă, ce-i drept. Simțeam cum spiritul justițiar și resentimentul îmi fierb în sînge precum vinul în pocale. Simțeam fierbințeala dulce a indignării satisfăcute. Na, așa le trebuie, mama lor!

Și atunci morișca de cuvinte s-a pornit și Turambar a început să dea cu blesteme în stînga și-n dreapta, mai ceva ca Moise cînd despica apele murdare ale Mării Roșii:

“Acuma nimeni nu mai intoarce mortul de la groapa, stimabililor. V-ati busit reputatia, gata, pa.

Sintem din ce in ce mai multi cei care mai degraba ne-am taia incet si trist pe burta decit sa va credem.

Sintem din ce in ce mai multi cei care mai degraba citesc bloguri si benzi desenate si ambalajul de la hirtia igienica decit sa va citim pe voi, o stralucitorilor ofiliti.

Sintem din ce in ce mai multi cei care mai degraba ne cumparam soda caustica sa ne-o bagam in vena decit Academia Catavencu, desi era o vreme in care aceasta era un adevarat reper in mintile noastre, ale ciutacilor si bididiilor care au crescut la cap in anii 90.

Sintem din ce in ce mai multi cei pe care i-ati pacalit de prea multe ori si acum ne face o deosebita placere sa va privim cum va zvircoliti pe jos, in chinuri.

Acum avem si noi trenul nostru, cum zicea ardeleanul, canalele noastre media mici, dar multe, si din ce in ce mai mult ne citim intre noi decit sa va citim pe voi, jalnicilor, bicisnicilor, vindutilor, amaritilor...

Hai, odihniti-va in pace. Dumnezeu sa va ierte, ca eu n-o sa va iert. Nu pot. Sa va ierte altii...”


Da, fără diacritice, căci sînt momente în care, în vîltoarea inspirației, scriu unde apuc, cum apuc, Notepadul să trăiască. Lasă, că dacă vă uitați, și Mîndruță tot fără diacritice scrie, și el e ditamai jurnalistul, nu ca mine, un țuțăr de sociolog care minte poporu cu sondajul.

Între timp, Dan Duca îmi reamintește pe Facebook de promisiune. Moment în care fraza de titlu al acestui articol țîșnește spontan, fără de efort, în discuția noastră: Presa moare pentru că merită să moară.

Simplu: merită să moară.

Merită să moară pentru că în aroganța și în superbia sa cea mai foarte superioară, de ubermenși care scuipă semințe în cap cetățenilor de rang secund, au considerat că au doar privilegii și nici o responsabilitate, că pot să întindă de cuvinte și de idei și de principii precum de gumilastic, de masticul cel grecesc ori turcesc, fără să pățească nimic, fără repercursiuni.

Mult timp, aproape douăzeci de ani, jurnaliștii au fost niște mici zei bezmetici și îngîmfați care aveau întotdeauna dreptate, care se pricepeau la toate, care erau în stare să emită judecăți de valoare și adevăruri foarte adevărate pe orice subiect li se punea sub nas, care făceau și desfăceau guverne, imperii, echipe de fotbal, de șah subacvatic ori subiectele de la olimpiada internațională de matematică.

Ei se pricepeau la toate și nu pierdeau nici un prilej pentru a-ți arăta asta. Mai ales de cînd s-a inventat televizorul, de cînd comunicarea prin cuvînt, prin literă a fost întărită de comunicarea non-verbală, de ton, de arțag, de grimasă, de sprîncene ridicate robespierrean, nu mai era nimeni ca ei. Încet-încet le intrase în cap că sînt nu a patra putere în stat, ci a treia, a doua, dar ce zic eu, prima putere în stat, cea care face, desface, înnoadă, creează și distruge.

Ei bine, hybrisul, după cîte știm de la oamenii de știință greci din secolul IV înaintea erei noastre, nu face bine la ficat. Mai devreme sau mai tîrziu literele încep să apară încet încet pe peretele destinului profesional, se conturează un Menel, un Tekel, un Fares, și pe urmă apare Mel Gibson pe ecran și zice It’s payback time, dudes. Hai că avem o treabă cu voi. Hai pe montagne russe al istoriei. Hai să vă facem un proces de conștiință. Cuuum? Nu aveți conștiință? Nu-i nimic! Lasă că avem noi proces, și este de ajuns.

Un alt motiv pentru care presa merită să moară este unul structural.

Atîta timp, decenii întregi, presarii au profitat de privilegiul cvasi-monopolistic al dificultății de intrare pe piață. Costuri mari, reglementări dificile, mai ales în zona audio-video. La început, doar statul avea putirința de a produce și disemina informație. Pe urmă au venit privații: mai întîi în presa scrisă, pe urmă, o dată cu dezvoltările tehnologice și cu dezghețul autoritarian, și cei din radio ori de la TV.

Însă costurile rămîneau în continuare foarte mari. Doar eforturi concertate, instituții bine organizate, cu investiții inițiale mari și pe urmă cu fonduri de susținere la fel de însemnate puteau să pornească tăvălugul presei, al distribuției, al curentului electric necesar emisiei în eter, al stîlpilor pentru antenă, al salariilor, al logisticii trebuincioase, al legilor de control aferente.

Încetul cu încetul însă, un inamic insidios s-a strecurat în rîndul lor: Internetul.

Inițial a afectat doar componenta cuvîntului scris. Știm prea bine că ziarele scrise se confruntă de cîțiva ani cu o hemoragie unii spun fatală de cititori dinspre hîrtie spre online, dar mai ales dinspre behemoții instituționali spre puricii mici, dar mulți, ai vocilor independente de amatori cvasi-profesioniști care de ceva ani îi concurează la popularitate, credibilitate și, mai recent, și la bani.

Mai mult, din ce în ce, suflul rece al respirației amatorilor în ceafa profesioniștilor începe să se simtă și pe zona de conținut video. Deocamdată televiziunile fac încă față la această presiune zăticnitoare. În cîțiva ani însă, că vor fi 10, că vor fi 20, mai puțin contează, contentul amatoricesc, puzderia de canale de conținut care să concureze televiziunile le vor face acestora viața amară, cîinească, dureroasă. Cum zice cîntecul de jale La Chilia-n port: Ah, ce dureros!

E vorba tot de un soi de hybris, de îngîmfare, doar că tehnic, nu de prințipuri ori de atitudine. Știți bancul cu ardeleanul care în moliciunea lui de om molcom și bleg pierde trenul și exclamă cu arțag blînd, sfătos: Tulai, Doamne! Vezi de ce e bine să ai trenul tău?

Ei bine, multă vreme jurnaliștii au avut trenulețul lor, doar al lor, cu care s-au jucat cum au vrut ei în superbia lor de șefi de gară de provincie cu chipiu, burtică și multă, multă țîfnă la purtător. Vroiau ei să bușească pe Cutărescu? Îl bușeau. Vroiau ei să-și bage nasul precum ucenicul vrăjitor în cazanul unde se gătea ciorba otrăvită a puterii? Iaca și-l băgau.

De ce? Pentru că puteau.

Că tot sîntem la bancuri, asta e ca în bancul cu vulturul care zboară pe sus lent și maiestuos și îl vede vulpea și-l întreabă: un’ te duci tu, vulture? Sînt sigur că știți și răspunsul. Nu se cuvine totuși să-l reproduc aici, chiar dacă mă știți că sînt mai spurcat la gură. Lasă, că știți ce a răspuns vulturul. Unde vrea...

Iete însă că acum nu mai zboară vulturul chiar unde vrea dînsa. Pentru că i s-au cam terminat bateriile, cel puțin pe anume zone de influență, și acum încet-încet se transformă într-un hipopotam transpirat care horcăie și strigă după bani, că s-a învățat cu binele și cu cîștigul facil.

Mai un șantaj cinstit, mai un copy-paste după Mediafax sau, și mai bine, o traducere aproximativă după cine știe ce site de can can din Australia sau din Tasmania sau de la Holywood. Mai o lăcrămeală de film indian cu handicapați și cu concursuri tîmpite, dar lucrative. Orice, dar să nu fie greu.

Iete însă că de ceva timp nu se mai poate și că acuma le-au scăzut tirajele și banii și influența și verbozitatea și mulți dintre cei care duceau crucea scriiturii oneste au început încet-încet să-și caute prin alte părți și să prefere să se retragă din profesie decît să mai înghită rahat.

S-a ajuns la un tipping point, la un moment de cotitură.

Paiul care a rupt spinarea cămilei l-a reprezentat criza economică din 2008 – 2009, însă și rezultatul alegerilor din 2009 zic eu că a avut un cuvînt de spus, aici la noi la Românica, în Republica Isterică România.

Presa a ales să țină cu cel care a pierdut alegerile și acum dictatorul, pardon, Dictatorul cu D mare de la Doom își ițește fața prin spărtura ușii, la fel ca Jack Nicholson în Shining, și rînjește voios la victime: I’m home, Jennie! It’s payback time. Vino-ncoa să ți-o dau!

Și payback time este.



Dar Băsescu nu reprezintă decît exponentul paradigmatic a mii și mii și zeci de mii de mici Jack Nicholsoni anonimi care scot și ei capul prin ușa spartă cu toporul de Internet sau de lehamite și rînjesc la fel de voioși și de destructivi în comportamentul lor de furnici harnice: strălucitorilor, it’s payback time.

Ne-ați aburit și făcut din vorbe și am crezut în voi atîta timp, am investit emoțional în voi, considerîndu-vă repere intelectuale și morale ale generației noastre, oamenii care sînteți în stare să ne arătați calea, să ne limpeziți realitatea cea cețoasă și complicată, să ne fiți faruri călăuzitoare și repere de onestitate, bun simț și profesionalism, să separați binele de rău și să stați de pază la ușa democrației.

Și voi, voi ce-ați făcut, ticăloși mici, golănași pufoși? V-ați vîndut și ne-ați vîndut pe treizeci de arginți.

Ei bine, nu-i nimic. Lasă atunci că ne facem noi trenul nostru, ne jucăm noi cu jucăriile noastre și ne facem oameni mari, care să nu mai pună botul la toate vrăjelile voastre bicisnice. Încet-încet, ne-am prins că ne faceți din vorbe și că sînteți fățarnici și găunoși. Ne-a luat ceva timp, e drept. Ne-am fript de cîteva ori și v-am crezut pe cuvînt. V-am acordat ceva timp de îndoială, cînd încă nu ne venea să credem că chiar sînteți atît de ticăloși ori de nepricepuți.

La fel ca și în cazul naționalei de fotbal, v-am acordat un credit de încredere vreo zece ani mai mult decît era cazul. Acum, însă, gata! Ne-ați lămurit. Nu vă mai credem, nu ne mai place de voi, nu mai avem încredere în vorbele voastre, chiar și cînd ele sînt adevărate.

E ca în cazul fotbalului autohton, că tot am pornit discuția de la Tolontan. Fotbaliștii români sînt vraiște? Nu-i nimic. Ne uităm la snooker, pe Eurosport, sau la rugby. Acum putem, nu ca acum 10 ani. Rugbyștii noștri sînt vraiște? Nu-i nimic: ne uităm la campionatul din Noua Zeelandă. Acum putem, nu ca acum 10 ani. De ceva timp, Internetul ne permite, acest mare democratizator. Trăiască torenții, avem meciurile la nas în timp aproape real.

Analogia e numai bună: fotbaliști - ziariști. Ziariștii români sînt vraiște? Nu-i nimic. Ne scriem noi blogurile noastre, proprii și personale. Internetul acum ne permite. Ne citim noi între noi și avem mai multă încredere decît în voi, mincinoșilor, chiar dacă n-am făcut studii de specialitate și teoretic nu ne pricepem la fel de bine ca voi cu vorbele. Ha! De parcă CTP-ul o fi ziarist la meseria de bază, nu inginer de robineți și de manivele.

Azi, spre deosebire de acum 10 ani, avem cu ce, mă, avem cu ce. Barierele de producție și distribuție au scăzut dramatic în ultimul timp. Internetul, acest mare nivelator, democratizator. Nivelator de regulă întru mediocritate, e drept. Dar măcar cinstit, domnilor dragi, nu cu agendă ascunsă și fățarnică și care să mă vîndă pe treizeci de arginți și restul pe cine știe ce apartament luat la ANL, sărind lista, pe privilegii bicisnice.

Știu: durează. Știu: ia al naibii de mult timp. Dar încet încet uite că începe să funcționeze. Încet încet îi conving pe ceilalți dacă am dreptate sau nu. Încet încet descopăr alții care sînt la fel ca mine și pe care îi cred, pentru că Internetul îmi permite să dau de ei. Încet încet sîntem ceva mai mulți, ceva mai suficienți nouă înșine.

Așa încît concluzia este indubitabilă, inexorabilă și inevitabilă, statistic vorbind: fiecare pasăre pe limba ei piere, dragi ziariști. Voi sînteți pe cale să pieriți pe limba voastră cea fățarnică și îngîmfată.

După cum vă spuneam: presa moare pentru că merită să moară. It’s payback time. Fiecare pasăre pe limba ei piere. Eu, de ceva vreme, mi s-a luat de voi și prefer să cred păsările din ce în ce mai multe care au început să cînte din ce în ce mai bine, din ce în ce mai autentic și mai tare în pădurea Internetului din România asta apocaliptică, isterică, bicisnică și totuși a mea.

* * *

Cifre BRAT. Evoluţia presei scrise, 1998 - 2011

Fig. 1. Total.


Fig. 2. Ierarhie martie 2011


Fig. 3. Evoluţie 1998 - 2011. Titluri.


Fig. 4. Evoluţie 1998 - 2011. Tipuri.


Fig. 5. Evoluţie 1998 - 2011. Ponderi.


Fig. 6. Evoluţie 1998 - 2011. Ponderi (alt fel de grafic)

34 comentarii:

Turnofftheglory spunea...

Ah cu cata satisfactie zambesc zeule din Teleaga. Cu cata bucurie iti sorb cuvintele si imi regasesc frustrarile, nevrozele si dispretul.
Si vai Turambarre ce forfot va fi cand isi vor regasi ciutacienii albi si albastri, verzi si maro exemplificarile aluzive. Esti bun si frust la inceput si cinic si metaforic pe final.
Multumesc. Ai un mare LIKE de la mine!

Turambar spunea...

:) Ma bucur ca terapia functioneaza :) :bow:

Arhi spunea...

vreau sa spun doar ca e profund ironic ca domnul Lucian Mandruta plange soarta presei. Probabil o face din cada cu spuma din care i-a luat interviu Noricai Nicolai. Sau cui naibii i-a luat...

Anonim spunea...

mireille, asta este unul din extrem de rarele momente in care ma bucur ca te cunosc.

ADRIAN spunea...

cred ca a fost ceva dospita caci prea din rarunchi a fost zicerea, cu patima si adevar ...

Darael spunea...

Ai uitat sa spui ca presa moare si moare urat, nu cu demnitate..... pffff... nici cand au un picior in groapa nu incearca sa se schimbe.

Turambar spunea...

@ Arhi: :) Face si el ce poate, golanash pufos si tabloidizat :(

@ Sheshe: Aha! Carele va sa zica in restul de 99,97% din momente ti-a fost amar la ficat ca ma cunosti. Aha. Am intzeles. Asha de nasol sint, ai? :) :p

@ Adrian: Da, chiar e dospita. De cind ma tzin sa gasesc momentul potrivit :(

@ Darael: Dar tu stii pe cineva care sa moara demn? Greu, greu, cu moartea asta demna. Marfa rara, pretioasa. In general, moartea e urita, fie ca moare o baba, o iluzie, o institutie sau o girafa.

Nimeni... spunea...

Game of Thrones ep.08 ep.09.

Anonim spunea...

Un pic infumurat. E vorba mai mult de evolutie aici...decat de vina cuiva. evolutia sau involutia presupune anumite schimbari si depinde de foarte multi factori. si mi se pare ca multi sunt subiectivi pe subiect, ca si tine de altfel.va veni si randul social-media sa fie in situatia ziarelor de azi. “Social media has no meaning beyond what we give it. "There is this need to expound on social media as if it were the best thing that has ever happened to anyone anywhere. Get over itSocial media” as an independent entity will die off when businesses realize that the technology is just that: technology. Much dialogue, experimentation and re-thinking is still in our future till that day however, which will be just in time for the next marketing paradigm shift to happen and start this cycle over again. . Much of what is being sold today as social media has existed for over twenty years in various and better developed forms.”

MacGregor spunea...

Uite de aia nu mai credem in presa:

http://yodreapta.wordpress.com/2011/05/16/scrisoare-deschisa-catre-ziaristi/

http://yodreapta.wordpress.com/2011/05/16/de-ce-a-fugit-gregorian-bivolaru-in-suedia/

Si pe mine m-au uns pe inima cuvintele tale. De aceea, hop in blogroll.

no_name_sm spunea...

Parerea mea este ca presa moare findca sa umplut de ipoctiri fara pic de coloana vertebrala. Si lumea sa saturat,chiar daca ia trebuit 20de ani...
Interesele au "cumparat"spatii largi din creierele multor"ziaristi" si asa cum nimeni nu "gusta" odele "Marelui Cizmar"si nu dadea 2 cepe degerate pe"studiile academice"ale primei semi-analfabete a tarii, inainte de '89,tot asa poporul prefera sa"chicoteasca"pe la "colturile blogurilor",etc,decat sa citeasca "literele din rahat" scrise pe o coala alba de toti pupincuristii!

ipo spunea...

"Paiul care a rupt spinarea cǎmilei l-a reprezentat criza economicǎ din 2008 – 2009, însǎ și rezultatul alegerilor din 2009 zic eu cǎ a avut un cuvînt de spus, aici la noi la Românica, în Republica Istericǎ România. " - aici draga Turambar cred ca subestimezi importanta momentului. Aici s-a rupt pisica si s-a inchis robinetul de bani. Aici au luat-o pe topogan jurnalistii isterici si s-au prins si ei si cei care ii plateau ca nu-s asa de coiosi.

Turambar spunea...

@ Nimeni: ne uitam. Ne uitam. N-am apucat inca :(

@ MacGregor: :) arigato gozaimashita

@ No Name: yup.

@ Ipo: E posibil. Insa sint zone largi de presa, mai ales aia tv generalista care nu e atit de linkuita politic, care a suferit indeosebi de pe urma crizei economice, nu de pe urma wrathului lui Basescu. Acolo a fost adevarata scazaciune de bani. Astia cu presa lor scrisa de trei lei kilu, la astia da, conteaza publicitatea de stat. La Pro sau la Antena, acolo conteaza Unilever si Procter & Gamble. Alti bani, alte tristetzuri :wink:

0Z spunea...

Moare "Presa", cu "P", pentru ca functia presei va ramane necesara intr-o societate cu deficit mare de transparenta la nivelul institutiilor. Populatia care nu are acces la internet va garanta aceasta supravietuire.

ipo spunea...

Vroiam sa zic ca televiziunile de stiri, acolo unde jurnalismul era la cele mai inalte cote, conta mai putin GRP-ul cand se putea balansa din buzunarul patronului. Performanta nu era neaparat in ratinguri, cand se puteau atinge obiectivele politice stabilite. Si cand nu s-au atins, au ramas la mana lu Procter si Unilever. Care, drace, nu prea mai aveau nici ei bani de campanii.

Anonim spunea...

EXCELENT!!!

Dragos Bora spunea...

Mai incet cu scandalu cã aude Chinezu si se apucã sa o salveze ... ... ...

icst spunea...

Tolontan vorbeşte despre etică de la înălţimea sa de redactor şef al unui ziar de sport cu scriitură tabloidală şi din inima unei redacţii cu pretenţii justiţiare dar care se face preş în anturajul unor anumite personaje. Asta, iaca, aşa, dintr'o frază scurtă.

Mândruţă îşi plânge mortul căruia nu ştiu dacă i'a băgat brifta'n beregată dar pe care, cu siguranţă, l'a lovit cu bocancul când era la pământ.

De ce faci o analiză sănătoasă lucrând pe două cazuri bolnăvicioase?

Presa scrisă moare pentru că aşa merită, zici? Presa scrisă, PRESA în adevăratul sens al cuvântului (ăla în prezenţa căruia ţi se aprinde un Guardian sau un NYT sau un Die Welt în minte când îl auzi rostit) nu a prea avut loc în formatele ultimilor 20 de ani pentru că recent revenitul în actualitate Cârciog a rupt lanţuuil lui Cristoiu care a muşcat din creierul consumatorului de informaţie, hăt, demult, şi l'a dedulcit la tabloid. Şi au văzut dumnezeii tipăriturilor efemere că tabloidul e bun şi şi'au zis să fie tabloid forever. Şi'a fost seară şi'a fost dimineaţă.

A doua zi au apărut câteva tentative. Dar au sucombat (Ultimul Cuvânt - mă rog, nu doar pentru că nu avea audienţă; sau Curentul pe vremea începuturilor, cu Vântu pe vremea începuturilor). Deci au văzut dumnezeii că nu se poate. Şi a fost seară iar. Şi s'a lăsat noaptea.

Căci din a treia zi au apărut presa de stenogramă, şantaj, linşaj, interese economice şi politice, de partid şi patron. Şi nimănui nu i'a mai ars de ziua a şaptea pentru că nimeni nu a mai vrut să aibă odihnă până n'a omorât pe toată lumea cealaltă.

Jurnalism? Mă ierţi, dar nu a fost loc de aşa ceva. Deci presă - scrisă au altfel transmisă - nu s'a făcut în România decât pe principiul "na, mă, toleratule, un rest de os pe pagina 23".

Ăia buni şi puţini de pe la'nceputuri s'au sictirit, unii au mai urcat în munţii blogărelii să facă rezistenţă, alţii s'au lăsat şi ei dedulciţi.

Iar presa asta, în parametrii ei româneşti, moare pentru că a murit şi imperiul roman, şi discul de vinil, şi calul lui Barbarossa, şi buclele dansante în ritm de charleston... Şi aşa se duc toate. Şi altele vin peste sau în loc. Ce vine în locul presei scrise care moare vine degeaba. Targetul e prea mic pentru a genera eficienţă. Tu şi ai tăi puteţi gândi şi rumega în formatul textului de mai sus. Dar ei, restul, cei mai mulţi, deci, vor să afle totul din header şi numai dacă are ţâţe, rage prin ecran şi împrăştie creieri pe balustradă.

Om trăi şi om vedea. Ce?

Bogdan Mata spunea...

Am si eu o intrebare stupida: de ce sunt trecute anumite ziare ca Adevarul, Evenimentul zilei, Romania libera, etc. la ziare de calitate? Mi se par cele mai patetice tabloide, numai bune de a fi folosite pe post de hartie de impachetat :D.

Anonim spunea...

Sau poate ca a4a putere la fel ca si celelalte sunt oglinda societatii, cu bune si rele, cu sistemul de valori intors pe dos, cu toate cele.
Inainte sa criticam presa, justitia, basestii si iliestii ar trebui sa ne evaluam propriile caractere. E posibil sa ne identificam destul de bine cu cei pe care ii bestelim.

E adevarat ca subt unii care nu pot si nu vor sa se schimbe si se incapataneaza sa 'modeleze piata'. MUIE GSP.

Anonim spunea...

Bogdan, ia de aici un eventually (eng) = eventual (rom) si un hazard (eng) = hazard (rom) sa nu se plictiseasca 'pathetic'.

Apropo, acronimul 'GSP' cam stiu de unde vine. Dar acronimul 'MUIE'? =))

Iulia spunea...

Nu vad deosebirea dintre presa si restul. Mie mi se pare ca Romania moare pentru ca merita(m) sa moara.E nedrept sa punem la zid presa, doar pentru ca e mai expusa. Nu prea vad in jur cavaleri in armura pentru onoarea patriei, sau macar cea proprie. Vad doar oameni care au impresia ca se poate trai cu capul in nisip.

Alexa spunea...

Exceptional articol ! Felicitari ! Este complet si autentic, ceea ce este o raritate.

Dan Tanasescu spunea...

Eu cred că este mult mai simplu: presa moare din cauza Internetului. Dacă ar fi fost din cauza lipsei de calitate, ar fi trebuit să moară întâi "CanCan", "Click!" sau "Libertatea", dar, din păcate, primele care au murit, sau mai au puţin sunt ziarele "quality" din prima linie.

Dragos Bora spunea...

și el e ditamai jurnalistul, nu ca mine, un țuțǎr de sociolog care minte poporu cu sondajul.
---

La negru, pe banii mogulului (rãu), plãti-ti-ai TVA-ul!

Ce-mi plac generalizarile, sa-nnebunesc!

(Toata) Presa moare...,

(Toata) Presa merita sa moara...

(Toti) jurnaliștii au fost niște mici zei bezmetici și îngîmfați

s.a.m.d.

Presa moare dar nu se predã!

Ce-i drept, adaptand situatiei ce-a zis de fapt Cambronne ar iesi ceva de felul "Presa e de cãcat!".

???

Camelia spunea...

Sunt in asentimentul Iuliei:)

g. spunea...

Am vazut mesajul cam tarziu ... de acord pe fond, cu precizarea ca e vorba doar de "o parte a presei" care merita sa moara.

Sa luam exemplul unui cotidian local "Viata Libera" din Galati. Conform BRAT are un tiraj de aproximativ 8000, in conditiile in care piata sa de desfacere nu include nici macar Braila :).

E un fost cotidian local, care insa (in mare) nu s-a tabloidizat, si-a pastrat in mare tonul si relevanta pentru problemele comunitatii. A, ca segmentul lor de audienta include oameni mai batrani e probabil adevarat :). Dar in the long run we're all dead :). Deocamdata este un succes, comparativ cu multe cotidiene centrale.

Peace.

Traian spunea...

thx chief, daca nu-mi dadeai link nu citeam niste comentarii de mai mare dragul :)))
Btw, Mandruta-jurnalist ?!? Ce a scris la viata lui ? Scrisori ? ( Asta e din Unforgiven ) :P

Turambar spunea...

:) Aia cu scrisorile e faina :)

Da, comentariile sint fabuloase. Dar sa pastram totusi masura: articolul e the real thing, cel mai foarte perfect din tot ce e scris in pagina asta, da? :) :p

tigara electronica spunea...

Ne mai si miram???

Nicu Urs spunea...

Presa scrisă moare pentru că modelul economic și, odată cu el, modelul editorial, se duce dracului. Asta se întâmplă peste tot în Occident, nu doar la noi.
Problema noastră este că noi nu prea am avut niciodată presă de calitate, astfel încât, dacă dincolo discuția este cine preia rolurile esențiale îndeplinite de presa scrisă (reporting, beat, accounting journalism, investigative journalism - simptomatic e că noi nici termeni pentru așa ceva nu prea avem), noi ne holbăm la click.ro și libertatea.ro, considerăm Adevărul cotidian de calitate și ne râdem în pumni când mai dispare un ziar.
Cum era aia: "rău cu rău, dar mai rău fără rău"?

Razvan spunea...

Daca te uiti la graficul 4 vezi si alte motive decat alea pomenite. Da, presa e de cacat, iar exemplele folosite, mai ales Mandruta, cel mai plescar prezentator de stiri - si nu ziarist, atentie!!! - sunt futile.
Presa arde-n chinuri din doua motive. Intai pentru ca a fugit toata ca proasta dupa tampitii care silabisesc tabloide si a uitat de restul publicului (doar pentru ca cifrele tabloizilor erau mai mari), asa ca si restul publicului a uitat de ea.
Apoi pentru ca modelul de business e depasit. Iar varianta nu e decat una. Sa taxezi beneficiarul, cititorul. Ori cand ai continut de porc - din varii motive, nu le enumar - cum dracu sa-l taxezi?
In fine doi jumate, vazusi studiile alea cu IQ-ul mioritic? Pentru cine sa scrii complificaciuni care costa? Pentru 5.000-10.000 de oameni? Devine asta in vreo situatie valabila economiceste vorbind, ca doar ne referim la presa reala nu la aia tinuta in viata de zmardoi politici sau borfasi de doua parale?
Asa ca situatia e mult mai complicata decat acest frust merita sa moara. Daca te uiti in jur calitatea a orice - absolut orice - e sub ceea ce stim noi astia mai batriori. Ca atare, merita sa moara pt asta dupa logica ta.
In fine, presa nu moare deloc. Se schimba odata cu lumea. Acum, sunt si metamorfoze lipsite de succes. Daca si asta va fi asa vedem in maximum cinci ani.

Turambar spunea...

Evolutii proaspete care vin sa intareasca afirmatia ta privind schimbarea de consum de mass media:

http://turambarr.blogspot.ro/2013/05/evolutia-folosirii-internetului-cu.html

http://turambarr.blogspot.ro/2013/05/evolutia-consumului-mass-media-cu-virsta.html

Radu spunea...

Deci, ca fapt divers, 'al batran al meu, la 64 de anisori, s-a lasat de cumparat hartie, si citeste de mama focului bloguri, da?
I-am aratat cum se face cu windowsu', I-am aratat eu cateva bloguri, si acu naviga singur din blog in blog, are favorite, discutam ce s-a mai scris...
Ne-am saturat de "incredibil", " o sa ramai prost", nu o sa-ti vina sa crezi"...