vineri, 9 decembrie 2016

Vin alegerile!

>

. Citeste tot...

joi, 8 decembrie 2016

Sondaj Sociopol - Ultimul inainte de alegeri

Lucrurile sint din ce in ce mai clare. Mene Tekel Fares.

1: Comportament de vot


2: Estimarea participarii la vot


3: Perceptia castigatorului


4: Increderea in oamenii publici



. Citeste tot...

miercuri, 7 decembrie 2016

Televiziunile de știri din România

Una din schimbările lente, dar puternice și probabil ireversibile din România zilelor noastre este felul în care evoluează soarta televiziunilor de știri. Uitați-vă la graficul ăsta de mai jos:



Acum șase ani, în 2010, pe vîrful său de glorie, Realitatea TV ajunsese la zenitul puterii și influenței sale, cu o cotă de piață de 8% pe publicul important pentru știri, publicul adult din toată țara (Național 18+). Acum, Realitatea TV se zbate în insignifianță reziduală, cu o cotă de piață de 1%.

După o evoluție crescătoare de 8 ani, de la lansarea din 2002, la războiul din Irak din 2003 care a pus televiziunea în mințile oamenilor, la zenitul din 2010, după campania electorală intensă cu Băsescu și Geoană, Realitatea TV a început să scadă, ireversibil.

Cauza cea mai importantă a fost ascensiunea principalei sale concurente, Antena 3. Pe urmă a venit cuțitul în burtă, separarea de România TV din 2012, care i-a pus capac.

15 ani i-a trebuit unei televiziuni de știri să facă ciclul complet, de la lansare pînă la creștere la zenit la scădere la irelevanță și rezidualitate, fiind înlocuită de concurență.

Același parcurs începe să-l aibă și Antena 3. La opt ani după lansare, în 2012, și-a depășit principala concurentă, Realitatea TV. Din 2010 pînă în 2015 a fost principala televiziune de știri a României. Cum și-a predat armele bagajele la Johannis, cum a început să scadă.

Acum patru ani, în 2012, Antena 3 era stăpînă. Acum, în 2016, Antena 3 începe să se zbată, iar noua sa concurentă, România TV, să înceapă să-i ia locul de principală televiziune de știri.

Sînt aproximativ 11 ani de cînd s-a lansat Antena 3. În ritmul ăsta, Antena 3 va ajunge în 2-3 ani să se zbată înapoi de unde a plecat, la fel cum a pățit și Realitatea TV.

România TV are aproape cinci ani de la lansare. Numai bine ca în 2-3 ani de zile să domine peisajul televiziunilor de știri din România.

Soartă. Soartă everywhere.

PS: B1 TV, cu o scurtă excepție în 2012, nu a mișcat din cota de piață de 2%. Constantă și mică. Digi 24, la peste 2 ani de la lansare, încă nu decolează. Se prinde, totuși, și lumea că e televiziune de securiști. Au și românii demnitatea lor...





. Citeste tot...

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Sondaj Sociopol cu 10 zile înainte de alegeri

Sondajul Sociopol realizat cu 10 zile înainte de alegeri ne confirmă structura de vot obținută în măsurările anterioare. Mai sînt 10 zile și vin alegerile...





. Citeste tot...

Încet și trist, ca la madame Bovary

Într-una din cărțile pe care moda fandosită a obsedanților ani ’80 ne făcea să o citim și să rostogolim ochii din cap că ne place, deși nu înțelegeam nimic dintr-însa (da, chiar mi-a plăcut; fac pe nebunul, mă alint), Conchis îi spunea tînărului profesor de engleză pe cale să-și prindă degetele într-o încurcătură de minte și de trăiri mai mare decît putea duce: “dragul meu, generația voastră a cîștigat dreptul de a face sex, dar a pierdut ocazia să știe ce e aia dragostea”.

Peste tot e o tensiune între vechi și nou, între pufoșii recenți și anchilozații babalîci. Încet-încet, și generația noastră face parte din ea, deși structural și estetic e mai apropiată de zona post-comunistă – principala cumpănă de ape cînd vine vorba să se separe lucrurile în capul oamenilor în România.

Mă uitam în seara asta la un film, mare film, film puternic și rău și stereotip și anchilozat, așa cum se făceau filmele pe vremuri, ca la Verdun, scrise de Mihail Sadoveanu. The Bad And The Beautiful, 1952, la cîțiva ani după terminarea războiului.

Regizorul, un manierat pufos al acelor vremuri, Vincente Minnelli, regizor de trăirisme muierești, de telenovele avant la lettre. Povestea, un amestec de siropeală trăiristă a la Douglas Sirk (nu știți voi cine era; un manierist tot pentru cucoane) și de intensitate rea, otrăvită, din tradiția Film Noir – doar eram în plină perioadă de glorie a acestui curent cinematografic la Hollywood.

Filmul, în bună tradiție a acelor vremuri, are tot soiul de detalii aparent minore, care azi bag mîna în foc că ar scăpa publicului învățat cu tare repede și iute, cu mințile desenzitivizate de montajul la maxim 3 secunde moștenit de la MTV, cu tușele groase de block buster, mai tare, mai repede, mai iute, Fast and Furios unu, Fast and Furious doi, Fast and Furious trei, Fast and Furious șapte.

Detalii care însă pentru ochii acelor generații reprezentau cu siguranță sarea și piperul, miezul operei artistice, un întreg vocabular de la sine înțeles de toți spectatorii. O mișcare de ochi, o penumbră, o țigară aprinsă, un travelling, o schimbare de stare pe fața actorilor, o voce ușor tremurată.

E vorba de un registru de intensitate, de o senzualitate de imagine și de conținut și de joc actoricesc care pentru noi, generațiile astea tinere și pufoase și recente, Fast And Furious unșpe, ne sînt total străine. Mă rog, vă sînt vouă străine, căci mie, în marea mea înțelepciune kaghebistă și dinosaurofilă, de pufos care mănîncă filme vechi pe pine, mie îmi sînt cunoscute și le iubesc.

Conchis avea dreptate: cum alții, pe vremuri, căpătau libertatea de a trage cu pușca (da, pufoșilor, e o poezie), noi, cînd am căpătat libertatea de a ne fute năprasnic, tare repede și iute, Ja ja! Schneller! Schneller! Das ist Gut!, Fast And Furious șaptișpe, am pierdut priceperea senzualității delicate, a făcutului dragoste.

Să faci dragoste nu numai cu pielea și cu tot restul corpului, încet și șovăielnic și ca un cvartet de Brahms sau, și mai decadent, ca un preludiu de Bach, matematic și inevitabil și recurent. Ci să faci dragoste și din ochi la film, cînd vezi un gest, o aluzie, o penumbră. Să faci dragoste din urechi și la muzică, muzica aia clasică plictisitoare care își bazează starea pe detaliu și pe aluzie și pe semitonuri, nu pe gîj gîj gîj. Să faci dragoste din creier, citind o carte și închipuindu-ți cum este să fii madame Bovary, printre miile de cuvinte plictisitor de lente și de aluzive.

Sense and sensibility, pufoșii mei. Pride and Prejudice, dragilor. The Bad and the Beautiful, recenților. Și, evident, Fast and Furious douăzeci și cît o fi.



. Citeste tot...

miercuri, 30 noiembrie 2016

Analiza principalelor tipuri de vot politic: România, 2016

În cele ce urmează, o analiză a evoluției principalelor tipuri de votanți care vor conta săptămîna viitoare, cînd se votează pentru parlamentare.

Analiza e în principiu simplă. Ca la foile de ceapă. Le dăm pe rînd la o parte și le punem sub microscop pe fiecare. Devine complicată cînd intrăm în detalii și în interpretare.

Analiza pleacă de la un grafic sintetic, care prezintă de manieră cît mai simplă și cît mai expresivă evoluția opțiunilor de vot din total populație (ATENȚIE! TOTAL POPULAȚIE!) și continuă cu vorbe, multe vorbe, pe baza acestui grafic.

Grafic: evoluția opțiunilor de vot


Precizare metodologică importantă: baza de calcul
Atenție! Toată analiza se bazează pe procente DIN TOTAL POPULAȚIE, după ce am ținut cont de diferența dintre cei care calculați în țară, în mod oficial (românii cu drept de vot cu domiciliul în România, cei aprox 18,3 milioane care sînt comunicați oficial de către instituțiile statului român: INS, AEP, BEC) și cei care, deși pe hîrtie sînt în țară, de fapt sînt plecați în străinătate, pe motive preponderent de emigrație economică.

Analiza și calibrarea e complicată, face obiectul unui material mult mai elaborat decît acesta. Dacă chiar vreți să vedeți cum se face, vă recomand lucrarea mea de doctorat. O puteți consulta la Biblioteca Națională, conform prevederilor legale :)

Dincolo de detalii, trebuie să rețineți că toate procentele din acest grafic și această analiză sunt calculate din baza oficială de 18,3 milioane de români cu drept de vot. Ca să putem să facem comparații cu rezultatele oficiale.

De aceea veți vedea niște procente mult mai scăzute la PSD sau la PNL decît alea pe care le știți din sondajele comunicate. E altă bază de calcul. Nu sînt procente care adunate dau 100%. Sînt procente care adunate dau prezența oficială la vot.

Nu încurcați borcanele! Nu vă apucați să faceți știri senzaționale din care să rezulte că în adevăratele sondaje PSD are de fapt doar 15% și PNL doar 8% și sîntem păcăliți. Nu, nu sînteți păcăliți. Sînt altfel de procente, ca să avem o bază solidă, comună, de analiză: total populație oficială.

Vin sau nu vin la vot? Prezența la vot
Definiție
La vot, unii vin să voteze, unii nu vin la vot.

Prezentare și discuție metodologică
Prima și cea mai importantă distincție este dacă votează sau nu. Asta e mama separării sociale în analiza electorală. Cei care nu vin să voteze nu influențează structura de vot. Nu ne interesează. Ne interesează doar să-i identificăm suficient de exact încît să nu facem erori cînd îi dăm afară din analiză. Asta e priceperea noastră profesională, metodologică.

Nu vă bat capul degeaba. Pînă acum, cu excepția finalelor de prezidențiale (turul 2), institutele de sondare au estimat suficient de exact la fiecare rînd de alte alegeri (parlamentare, europarlamentare, locale, prezidențiale turul 1) cine vine și cine nu.

Analiză
Și de data asta se va întîmpla la fel: va fi în jur de 40% participare la vot, aproximativ la fel cu rîndurile anterioare de alegeri comparabile, parlamentare: 2008 (39%) , 2012 (42%). Gata. Case closed. Mergem mai departe

Știe cu cine votează sau nu? Voturi explicite vs nehotărâți
Definiție
Vine la vot, știe cu cine votează, respectiv nu știe cu cine votează

Prezentare și discuție metodologică
Buuun. Să zicem că i-am prins, spun că vor veni la vot.

Problema este că omul, fiind o bestie complicată și parșivă, de regulă e greu de prins în căsuțe. Uneori una spune, alta face. Diferența dintre atitudine și comportament, una din vestitele limitări metodologice și ontologice a științelor sociale, atunci cînd se bazează pe culegerea informației științifice pe baza a ceea ce spun oamenii. Dar asta avem, cu asta lucrăm. Materialul clientului.

Nu știm încă cine va veni la vot și ce va face, și atunci folosim o măsură indirectă, îi întrebăm. Astea sînt sondajele de opinie. De cele mai multe ori, estimarea comportamentului electoral pe bază de sondaje a fost suficient de precisă pentru scopurile măsurării (de strategie, de comunicare, chiar de control social).

Repet: cu excepția finalelor de alegeri în doi, cînd rămîn doar doi și cînd diferența e mică (Brexit da sau nu, Ponta sau Iohannis, Trump sau Hillaru), și cînd sondajele încep să dea erori mai mari decît acceptă destinatarii, din cauza distribuției non-neutre a refuzurilor de răspuns, în rest sondajele electorale sînt suficient de precise. Vor fi precise și aceste alegeri.

Cei care declară în sondaje că vin la vot, aproximarea cea mai plauzibilă a celor care vor fi la vot duminica viitoare, se împart în două felii clare: spun cu cine votează sau nu. Nehotărîți sau Hotărîți. Asta este următoarea mare principală feliere care contează în analiza sondajelor de opinie.

De regulă, spusul coroborează cu știutul: spune pentru că știe ce va face în ziua votului, respectiv nu spune pentru că nu știe încă ce va face în ziua votului, nu s-a hotărît. Mai sînt și unii care nu spun pentru că nu vor (vestita spirală a tăcerii), dar aia e o discuție separată. S-au scris cărți întregi despre asta, nu stăm noi acum să despicăm din nou firul în patru, că nu aveți timp.

Nehotărîții
Definiție
Spun că vin, DAR nu spun cu cine vor vota.

Prezentare și discuție metodologică
Fac asta fie pentru că încă nu știu cu cine vor vota, sau pentru că sînt suficient de parșivi și de vicleni încît să declare altfel decît gîndesc.

N-avem ce le face, nu știm să-i separăm. Sînt de două feluri:
- e sincer nehotărît
- minte, și în cazul ăsta sînt și aici două motivații diferite:
- fie din conformism social (de fapt, nu va veni la vot, dar știe că dă bine să spună că vine),
- fie din considerente de stigmă / spirală a tăcerii (consideră că dacă spune cu cine va vota se prezintă de manieră neconvenabilă în fața celui cu care interacționează, drept pentru care își gestionează reputația de imagine prin intermediul unei comunicări alterate – vă place ce complicat vorbesc??)

Dintre aceștia, o parte chiar se vor hotărî cu cine să voteze, pe măsură ce se desfășoară alegerile și găsesc opțiunea cea mai convenabilă lor. Pe ăștia se bat cel mai mult cei care fac campanie politică. Ăștia sînt rezervorul de șansă de expansiune a fiecărui partid, dincolo de bazinul de vot stabil, fidel, captiv, care știe de cînd lumea și pămîntul cu cine va vota.

Cu cît campania este mai convingătoare, candidații mai gustoși, emoția mai puternică, cu atît o parte mai mare de nehotărîți se convertește în votanți. Asta este rezultatul eficienței campaniei, dar și al contextului social al momentului.

Ăștia, însă, sînt partea cea mai mică a nehotărîților. Din contră, cei mai mulți de fapt nu vor veni la vot – cu excepția momentelor cu adevărat remarcabile (de regulă, turul doi la prezidențiale).

În general, estimarea participării la vot pe baza celor care deja știu cu cine vor vota (hotărîții, categoria următoare) este mai exactă, mai aproape de adevărul oficial din ziua votului decît dacă i-am lua la grămadă pe toți care vin la vot, inclusiv această vestită categorie a nehotărîților.

Repet: excepția o reprezintă alegerile de tip finală UEFA, cînd ai doar doi competitori și cînd finala se prezintă ca fiind interesantă, semnificativă pentru societate. Fie doar două persoane, ca la prezidențiale: Ponta cu Iohannis, Trump cu Hillary. Fie doar două idei, ca la referendum: dau sau nu, pentru sau împotrivă: Brexit, de exemplu.

Atunci, lucrurile devin foarte sensibile și nehotărîții încep să conteze și chiar să vină la vot, iar predictorul mai bun este să-i iei pe toți în considerare, și hotărîți, și nehotărîți.

Complicat, nu? Devine și mai complicat cînd, de fapt, trebuie să facem diferența între alegeri unde opțiunea socială este în echilibru, în jurul lui 50%, vestitul fifty-fifty, maximum de incertitudine, caz în care rezultatul este distorsionat de distribuția refuzurilor de vot (aceștia de regulă vor vota de fapt cu challengerul), respectiv alegerile unde opțiunea de vot este clar în favoarea unei opțiuni (referendumul de demitere al lui Băsescu, de ex), caz în care distorsiunea de estimare e dintr-o cauză diferită, a conformismului social, pentru că pe măsură ce e din ce în ce mai clar care e tabăra învingătoare, apar din ce în ce mai mulți oameni care spun că vor vota cu ăia, cu strălucitorii, dar de fapt nu votează, doar vor să dea bine în ochii celor care interacționează.

Analiză
Complicat, nu? Complicat. Hai să mergem mai departe. Să ne uităm la evoluția lor grafică (LINIA GRI).

Lucrul cel mai important pe care îl vedem din șerpișorul gri este că identificăm un nivel relativ ridicat de nehotărîți, asemănător cu cel de la alegerile prezidențiale din 2014 și clar mai ridicat decît cel de la alegerile parlamentare din 2012.

E un semn destul de clar al confuziei de alegere din tabăra anti-PSD și un posibil predictor de rezultate neașteptate în cadrul distribuției voturilor din această tabără.

E foarte posibil să funcționeze principiul vaselor comunicante: votanții pleacă dezamăgiți de la PNL (vezi linia albastră) și, trecând pintr-o stație intermediară de nehotărîre, se îndreaptă spre alternative mai credibile decît Alinuța, Bușoi, Iohannis Cioloș et company, spre alte tipuri de pufoși („adevărații liberali” radicali, respectiv „adevărații liberali” moderați, care sînt nostalgici după USL).

Mai este un element de discutat: a nehotărîților pro-PSD. Adică al foștilor votanți anti-sistem, din seria bine definită valoric și electoral PRM – PNG – PP-DD.

Să vă explic.

Această găleată mare de nehotărîți de care discutăm acum are clar o componentă pro-PSD și una anti-PSD, căci asta este principala falie politică în România.

Componenta anti-PSD este destul de clar identificată, am discutat mai sus despre ea. Se vede că, pe măsură ce PNL scade (linia albastră), nehotărîții cresc (linia gri). Avem un principiu al vaselor comunicante, cu trei găletușe: una din care se pleacă, una în care se varsă, dar și una intermediară, în care se face tranzitarea.

Cînd oamenii își schimbă opțiunea de vot, de regulă ei nu își schimbă căciula direct: gata, m-am supărat pe ăia, votez cu ăilalți.

De regulă ei zic așa, ca să-și gestioneze disonana cognitivă și din considerente de inerție inevitabilă: gata m-am supărat pe ăia (ies din găleata A), încă nu știu cu cine votez (intru în găleata intermediară), probabil voi vota cu alții (trec, în cele din urmă, în găleata B).

La votanții anti-PSD, după cum spuneam, logica e clară. Din diferite motive (fuziune cu care nu sînt de acord între PNL și PDL; prestație necorespunzătoare; criză economică) sînt supărat pe PNL (scade linia albastră). Îngroș inițial rîndurile nehotărîților (crește linia gri). Trec în altă parte (ar trebui să crească linia verde – nu crește deocamdată).

Ce ne facem însă cu votanții PP-DD, principalul bazin electoral din 2012 care trebuie să se mute în altă parte, căci nu mai există PP-DD? Căci, din cîte văd, ăștia încă nu s-au transferat la PSD. PSD, dacă ne uităm la linia roșie, are aproximativ același bazin, în volum absolut, ca și în 2012, atunci cînd exista PP-DD-ul.

Știm că pesediștii sînt dintre cei mai fideli și mai disciplinați votanți. Doar udemeriștii sînt mai fideli și mai disciplinați decît ei. Deci e foarte posibil ca, dacă linia din 2016 este la același nivel cu aia din 2012, să fie cam tot ăia.

Bine, bine, atunci unde sînt PP-DD-iștii? Că undeva trebuie să fie. Înseamnă că aritmetica pe care de regulă o facem în capul nostru de analiști pricepuți, cum că PSD este acum clar peste 40% căci a incorporat majoritatea voturilor anti-sistem PP-DD, se pare că nu este validă.

Din ce văd eu aici în șerpișorii ăștia, PP-DD-iștii sînt încă acolo afară, în frig și ceață, in the wild, outside in the cold, în găleata de nehotărîți.

E clar că nu se vor duce la PNL sau la partidele sale satelit: USR, PMP (v-am spus că PMP n-o să intre în Parlament/ nu v-am spus; nici nu vă spun).

E clar că fie nu vor veni la vot, fie se vor duce la PSD sau la sateliții săi: ALDE, PRU. Nu prea văd eu votanții PP-DD votând cu ALDE, e o incongruență valorică și stilistică în această alăturare.

Deci fie vor îngroșa rîndurile PSD, fie pe cele ale PRU. Ce o să fie? Ei, și voi, acum. Prea vreți să le știți pe toate. O să fie. O să fie...

Hotărîții / voturile explicite
Definiție
Spun că vin la vot ȘI spun / știu cu cine vor vota.

Prezentare și discuție metodologică
Ăștia, de departe, sînt aproximarea cea mai bună pe care o avem în sondaje. Ăștia sînt standardul de aur. Pe baza acestora se fac proiecțiile de rezultat în Parlament. Vestitul vot valid. Doar din rîndul ăstora se calculează procentele alea pe care le vedeți voi la televizor și le înjurați, dar le căutați cu gura căscată.

Analiză
Dacă vă uitați pe grafic (LINIA NEAGRĂ PUNCTATĂ), veți vedea că aceștia prezintă niște caracteristici bine definite.

În primul rînd, o variație bine definită, în funcție de momentul ciclului electoral. Sînt mai mulți înainte de alegeri, în campania electorală, căci atunci de regulă se gîndește lumea la vot. Sînt mai puțini în perioadele intermediare, între alegeri.

Mai mult, în perioada dinainte de alegeri (cu cîteva luni înainte), prezintă paliere relativ constante, care vorbesc atît despre gradul de interes la adresa acelor alegeri, cît și despre claritatea de structurare a opiniei de vot.

De exemplu, la alegerile parlamentare din 2012 palierul era relativ constant, în jur de 35-40% (chestiile alea în zig-zag sînt de la măsurarea imperfectă probabilistică pe bază de eșantion, unde intervine zgomotul marjei de eroare). La alegerile prezidențiale din 2014 palierul era tot în zona aia, de 40%. Acum, palierul este ceva mai jos, în zona lui 30%.

Să fie ăsta un semn de interes mai scăzut decît alegerile anterioare? Sau un semn de lipsă de claritate de decizie, datorată ofertei complicate și care ridică probleme de selecție?

Sînt plauzibile ambele variante. În 2012, cei care spuneau cu cine votează reprezentau un predictor decent al participării la vot: mai toți știau deja cu cine votează – efectul USL. În 2014, în schimb, de la palierul ăsta de 40% pînă la participarea de 52% în turul 1 și mai ales de 62% în turul 2, era o diferență de vreo 20 de puncte procentuale, care evident că veneau din bazinul complementar de nehotărîți (vezi mai jos, categoria următoare) și care fac acest predictor mai puțin util.

Tipuri de votanți
Definiție
Vin la vot, declară că votează cu partidul...

Prezentare și discuție metodologică
Cei care vin la vot ȘI știu / declară cu cine vor vota evident că au una din multele opțiuni disponibile.

În România, datorită contextului social și de istorie recentă, cît și datorită distribuției actuale de vot, consider util să analizăm trei tipuri de vot: cele două partide principale, PSD și PNL, și restul, adică alții decît PSD sau PNL.

Știu: ar fi fost util să facem fiecare analiză în parte, la nivel mai fin, mai detaliat. Problema este că avem volume relativ reduse de vot pentru fiecare din aceste categorii mai mici în parte și am fi fost prea afectați de influența măsurării probabilistice, pe bază de eșantion, adică a zgomotului, a marjei de eroare. În plus, nici nu avem timp. În plus, e bine să fie și unele lucruri pe care să le știu doar eu :p

Votanți PSD
Definiție
Vin la vot, declară că votează cu PSD

Analiză
Sar peste prezentare, căci este evidentă: votanții PSD sînt ăia care votează cu PSD-ul, nu e nevoie de nici o altă elaborare ori precizare, și trec direct la analiză.

Identificăm aceleași variații între perioadele de campanie, cînd votanții se mobilizează, și perioadele dintre campanii, cînd votanții sînt mai leneși.

Cea mai importantă concluzie însă este că, în momentul de față, PSD prezintă un nivel de mobilizare electorală specific alegerilor parlamentare anterioare, cele din 2012.

Scurt comentariu metodologic. Da, atunci PSD era în alianță cu PNL și votul era de fapt pentru USL. Dar la vremea respectivă am avut grija și înțelepciunea să pun și întrebarea alternativă, de opțiune de vot dacă ar fi separat PSD și separat PNL, pentru că știm că nici o alianță nu rezistă pe lumea asta de cenușă și de scîrnă și că voi avea nevoie în viitor de asemenea măsurare separată. Iată că a venit timpul.

Repet: votanții PSD acum în 2016 sînt la aproximativ nivel cu cel din 2012 și ceva mai scăzuți decît la prezidențialele din 2014 (același tip de măsurare, vot politic pe partide, să putem compara). E de așteptat ca mobilizarea de acum să fie mai scăzută în mod general, la mai toate partidele, căci prezidențialele de regulă stîrnesc mai multe emoții și aduc mai multă lume la vot.

Se vede o ușoară creștere în ultimele luni, de la începutul toamnei încoace, pe măsură ce s-a intrat în ritm de comunicare de campanie și lumea începe să se mobilizeze.

Nimic nou pînă aici, destul de predictibil. Singura chestie ce ar fi de discutat este cea de mai sus, privind în ce măsură PSD a reușit să incorporeze votanții PP-DD din 2012.

Partea mai puțin așteptată este la PNL.

Votanți PNL
Definiție
Vin la vot, declară că votează cu PNL

Analiză
Și în acest caz sar peste prezentare, căci este la fel de evidentă: votanții PNL sînt ăia care votează cu PNL-ul. Să trecem la analiză.

În 2012, înainte de fuziunea cu PDL, PNL era semnificativ sub PSD, cam la jumătate din acesta. După ce Iohannis a cîștigat alegerile, iureșul de efuziune populară la adresa cîștigătorului, combinat cu fuziunea formală dintre PNL și PSD, au făcut ca PNL să țîșnească spre cer și să depășească pentru prima dată în istoria sa PSD-ul (în acest material avem grafic doar din 2012 încoace, dar strălucitorul de mine are grafice de pe vremea lui Burebista și știu că așa este).

Însă, după acest iureș de la începutul anului 2015, Iohannis a început să se erodeze, căci nu a fost adecvat rolului de președinte. Mai mult, PNL a făcut și el la rîndul lui greșeli pe persoană fizică, separat de prostiile făcute de Iohannis, Alinuța și Bușoi și Pledoiu conducînd partidul pe noi culmi de inadecvare strategică.

În consecință, fuziunea a două partide mari: PNL și PDL, a dus la un partid din ce în ce mai mic. Știți butada că în politică 1 + 1 nu face 2 mereu. În acest caz, 1 + 1 face tot 1, poate chiar 0,8 cîteodată.

Se vede în grafic: necruțător și clar. Spre deosebire de PSD, care prezintă o tendință de creștere și de mobilizare specifică intrării în campanie, PNL prezintă fix tendința opusă, de scădere, de erodare, fix în campania electorală.

E un semn foarte puternic, un predictor foarte plauzibil al unui rezultat electoral slab spre dezastruos sre catastrofal și a unui eșec de strategie politică. În aceste alegeri, nu PSD cîștigă, ci PNL pierde. Și pierde glorios. Să vedeți ce-o să fie pe 12 decembrie...

Buba. Buba mare. Palada, această bestie kaghebistă și nemernică ce minte lumea cu sondajele. Nu uitați: 12 decembrie...

Votanți alte partide decît PSD sau PNL
Definiție
Vin la vot, declară că votează cu alte partide decît PSD sau PNL

Prezentare și discuție metodologică
În această găletușă intră, la grămadă, din considerentele prezentate anterior, votanții tuturor celorlalte partide altele decît PSD sau PNL. Știu, e o categorie eterogenă, care amestecă sateliți PSD și sateliți PNL, cît și voturi etnice dincolo de această dihotomie PSD vs PNL.

Le-am pus la grămadă pentru că mă interesează evoluția volumului lor, în voturi absolute. Concluziile sînt interesante.


Analiză Lucrul cel mai important pe care îl observăm analizînd graficul votanților altor partide (LINIA VERDE) este divergența de structură dintre 2012 și 2016, în doar patru ani de zile, perioadă relativ mică într-o logică de schimbare de atitudine, respectiv de comportament electoral, dacă e să ținem cont că unul din principalii determinanți ai comportamentului uman îl reprezintă inerția.

În 2012, la alegerile parlamentare anterioare, aveam patru categorii relativ egale: PSD, PNL, alții și nehotărîții. Acum, lucrurile sînt mult diferite. PSD a rămas aproximativ la fel. Nehorărîții au crescut – semn de confuzie în rîndul electoratului. PNL scade, deși a făcut fuziunea cu PDL (răutăcioșii ar spune „nu deși, ci pentru că”). Dar și votul pentru alte partide a scăzut, aproape s-a înjumătățit.

Principala cauză a acestei înjumătățiri o reprezintă dispariția PP-DD-ului din 2012 în 2016 și faptul că aceștia sînt încă acolo afară, în frig și ceață, în găleata cu nehotărîți. Ei se vor duce fie la PSD, fie la PRU, fie acasă, dezamăgiți, să-și bage picioarele în el de vot.

Concluzie
PSD e pe cai mari. PNL trece printr-o criză clară. Partidele mici joacă în continuare un rol semnificativ. Cea mai mare necunoscută o reprezintă comportamentul foștilor votanți PP-DD. Participarea la vot va fi asemănătoare cu ale altor alegeri parlamentare, în jur de 40%. Nivelul de nehotărîți e ridicat, semn de confuzie electorală.

Și o altă concluzie, de data asta dincolo de patimile fiecărui partid în parte. O concluzie sistemică.

De ceva timp încoace, de vreo 10 ani pe puțin, România se tot chinuie să simplifice peisajul electoral și să treacă la sistemul de două partide și restul pleavă. Mai cu binișorul, mai cu inevitabilitatea istorică, mai cu forcepsul, cu serviciile, cu băieții de la butoane, se tot împinge electoratul spre această simplificare care, culmea!, eu personal cred că nici nu ar face atîta rău eficienței administrative.

Nu se poate. Mințile de nevăstuică liberă și complicată ale românilor fug în toate direcțiile. În continuare scrie „sistem politic complicat” pe noi, ca în Italia, ca în Israel, ca în Grecia, cu inevitabila consecință a alianțelor rotitoare, pe principiul „scaunelor muzicale”, care încet-încet erodează încrederea în clasa politică, în particular, și în democrație, în general.

Mă rog, sistemul complicat este în bună măsură simplificat de băieții de la butoane, că una votăm, alta este rezultatul votului, dar totuși. Noi ne străduim în continuare să fim balcanici și nevăstuici libere și fîșnețe și isterice și schimbătoare. Linia verde nu scade. Românii vor varietate. În consecință, românii au parte de alianțe și de instabilitate politică.

Niște mediteraneeni, asta sîntem. V-am spus ce cald și frumos e la Mediterana? Nu v-am spus...

. Citeste tot...

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Moartea, singurul combatant ezoteric în viață

Mă bucur să văz că mai sînt și alții, destui, cei care gîndesc ca mine la adresa amărîtului de Lorin Fortuna, combatantul ezoteric care ieri a murit, Dumnezeu să-l odihnească.

Atîta timp cît era viu, ne hăhăiam de ne treceau sughițurile la adresa intensităților sale ezoteric-abracadabrante despre șerpilieni, gorilieni și alte manifestări esoterice complete și corect definite.

Era clar că omul e dus cu capul. Iară noi, în nemernicia noastră de copii moderni, raționali, superiori și necruțători, învîrteam junghiul rîsului în rana minții sale duse cu pluta cum învîrt copiii scorpionul pe băț atunci cînd îi dau foc și se uită la el cum suferă.

Dar cînd omul a murit, iaca simțim cum ne stă rîsul și hăhăiala în gît. Nu mai putem. Nu ne mai vine, măcar unora dintre noi – destul de mulți, din fericire pentru lumea asta.

Ne gîndim la el ca la un amărît de om, cu bunele și relele sale, cu grijile și neputințele și cu belelele și suferințele și speranțele și dorințele și năzuințele sale, cu visele și împlinirile și eșecurile sale.

Un boț de viață, pînă mai deunăzi. De ieri, un boț de humă, de cenușă, de țărînă, de pămînt. “Cu sudoarea frunţii tale îţi vei mînca pâinea, pînă cînd te vei întoarce în pămînt, pentru că din el ai fost luat; căci ţărînă eşti şi în ţărînă te vei întoarce.

Țărînă sîntem, și în țărînă ne vom întoarce. Cu toții, indiferent ce credem, ce sperăm, ce iubim, ce urîm. Restul e amăgire. Gargară. Bicisnicie.

Și uite așa simțim cum ne înțelepțim. Moartea, acest mare egalizator. Moartea, singurul lucru cu adevărat important din viață. Moartea, acest învățător într-ale înțelepciunii și umilinței și modestiei și bunului simț.

Acum, că a murit, i-am citit biografia. A făcut Electronica – pricepere complicată. Avea doctorat de-ăla pe bune, în științe exacte, cu toată rigoarea vremurilor acelea, a anilor ‘80. A fost cadru universitar. A fost unul din cei care pe bune și-a riscat viața pentru libertate în Timișoara, atunci în ’89. A fost un om frumos.

Și pe urmă l-a luat de cap. Și pe urmă am uitat ce a fost și am început să rîdem de el. Și pe urmă a murit. Și gata. Mai e ceva? Nu mai e nimic. Și gata.

Să ne aducem aminte de omul bun Lorin Fortuna. Să mai citim încă o dată ce a scris atunci, pe vremuri, despre patimile din 1989. Să ne aducem aminte de omul frumos Lorin Fortuna, căci așa trebuie să ne aducem aminte despre morți, numai de bine. Și să ne rugăm pentru sufletul său.

Dumnezeu să-l odihnească și să ne ajute să fim mai buni la suflet, noi între noi, ăștia încă rămași în viață.

"În acea noapte aşteptam ivirea zorilor cu nişte sentimente foarte pesimiste. Şi, deşi ne era frică, la toţi ne era frică, ajunsesem în faza în care nu mai vorbeam unul cu altul. Terminaserăm de redactat proclamaţia şi o păstram cîţiva acolo ca să fim siguri că dacă, în sfîrşit, măcar unul să scape, să o poată, dacă vom fi atacaţi să o poată scoate.

Ei, vreau să vă spun că în jurul orei 6... Pînă atunci, un alt sentiment al amărăciunii noastre, am omis să spun, era şi faptul că aveam impresia că efortul nostru, iniţiativa noastră de a organiza întreprinderile, de a ne asocia întreprinderile, de a declanşa greva generală în întreprinderi, eşuase. Judecam în felul acesta pentru faptul că de fapt, aşa cum v-am spus, am rămas aproape singuri.

Mai vreau să menţionez că lumea care rămăsese acolo, mai ales cei de jos, erau oameni foarte simpli. Încă o dată remarc lipsa acută a intelectualilor. Cu deosebită părere de rău. Şi, în jurul, deci trăiam acest sentiment oarecum al eşecului şi aşteptam să vedem ce se va întîmpla cu noi.

În jurul orei 6 însă, a sosit gîfîind primul om de jos, care pentru noi probabil că a avut acelaşi efect pe care l-a avut soldatul de la Maraton, şi care ne-a spus, ţin minte şi acuma, „vine 6 Martie!”. 6 Martie fiind una din marile întreprinderi timişorene.

Ei, atunci am început să prindem curaj. Iar după asta au început să vină pe rînd şi să ne spună: vine Electromotorul, vine ELBA, vine..., veneau celelalte unităţi mari din Timişoara, mai mari sau mai mici, şi ne-am dat seama că de fapt le trebuise o noapte întreagă să rumege ideea, să se hotărască, probabil mulţi s-au dus acasă să-şi, să-şi prevină familiile asupra gestului, dar am constatat că populaţia Timişoarei, întreprinderile Timişoarei, nu ne-au abandonat de fapt.
"



. Citeste tot...

vineri, 25 noiembrie 2016

Pragul simbolic de 42%

La fiecare rînd de alegeri e cîte un prag simbolic pe care lumea se bate ca la Verdun (nu știți voi de-astea: a fost o bătălie sîngeroasă).

În alegerile în doi, în finalele cu strălucitori, e simplu: pragul e de 50%. Cine îl trece? Cine sughite sub el? Ponta vs Iohannis. Băsescu cu Geoană. Brexit da sau nu. Trump cu Clinton (chiar dacă acolo, formal, mai erau și alți doi pufoși – ăia au fost reziduali). La acest nivel sondajele sughit, cînd competiția e strînsă.

La alții, e un alt prag tot așa de evident: cel de 5%. Trece? Intră în Parlament. Nu trece? Ghinion. Problema și năpasta structurală a tuturor partidelor mici.

Au mai fost alegeri în care conta un anumit număr rotund: 10%, 20%, 30%, 40%, 60%. De exemplu, la alegerile parlamentare din 2012, cearta dacă USL ia 60% sau nu (a luat, deși Lăzăroiu trîmbița că o să ia doar 37% - cum face Pieleanu acum cu PSD-ul).

Sau în turul 1 la prezidențiale, în 2014. Ia Ponta 40% sau nu? Ia Iohannis 30% sau nu? De parcă ar fi contat dacă ia 39 sau 41, că tot aia era: intra în turul doi. Sau conta dacă ia 29 sau 31, că tot aia era: și el tot în turul doi era. Însă nu. Era mai mult. Era ceva simbolic. Și atunci toată lumea s-a bătut pentru sărăciile alea de praguri inutile de ziceai că ești la Dien Bien Phu (nu știți voi de-astea, a fost o bătălie hiper sîngeroasă).

Anul acesta, pragul foarte important e un pic mai ciudat. Nu e 50%. Nu e 40%. E o cifră complicată și aproximativă, căci nu știm exact cît se va redistribui de la cei care nu trec pragul de 5%. E în jur de 42-43. De ce cifra asta? Înseamnă, dacă facem ingineria inversă, următorul calcul: 50% * 85%. căci de regulă aproximativ 15% e redistribuirea de voturi a celor care nu intră în Parlament.

Să vă ecsplic.

Dacă PSD ia 45% brut, înainte de redistribuire, cam cum este în momentul de față în sondaje, atunci după redistribuire face peste 50% mandate (45% / 85% dă peste 50%). Atunci Iohannis e obligat de Constituție să dea mandatul de premier unuia de la PSD, chiar dacă n-o să vrea să i-l dea lui Dragnea. Buba mare, pa pa guvernul “meu”, tehnocrații marș înapoi la stăpînii voștri la Bruxelles, să fugim, ne mănîncă Putin și kaghebiștii de pesediști, dar mai ales și mai ales pa și pa la revedere mandatul al doilea de președinte.

Deci PSD nu trebuie să ia 50% după redistribuire, ca Iohannis să aibă pretextul să dea mandatul cui vrea el, la întîmplare lui Cioloș, nicidecum vreunui kaghebist de la PSD. Deci musai PSD nu trebuie să ia 42% în nici un caz (42% / 85% dă marginal sub 50%). Nu contează că PNL e varză și nu ia peste 30%. Nu ăla este pragul psihologic esențial de anul ăsta. Ci cel mai mult contează ca PSD să nu facă, în nici un caz, peste 42%. Căci asta înseamnă moartea pasiunii pentru pufoși. Mai ales pentru Iohannis.

Ați priceput, kaghebiștii mei, care este marea miză a acestor alegeri? Ați priceput de ce trebuie să ieșiți la vot ca și cum ar veni tătarii, pecenegii și cumanii? Că săracu’ Iohannis e pe culmile disperării.

PS: participarea la vot va fi una destul de normală, asemănătoare cu cea de la alte alegeri parlamentare: ușor peste 40%. Cel mai recent sondaj o dă la 42% și nu se identifică deocamdată nici un trend semnificativ, nici în sus, nici în jos. Ghinion, sasule.

. Citeste tot...

joi, 17 noiembrie 2016

Moartea sociologului Lăzăroiu

Zilele astea vremurile sînt disperate. Domnu’ Goe PNL s-ar prea putea să ia sub 30% și să nu aibă nici un pretext să pupe Guvern. Drept pentru care lu’ tanti Mița Kodruța și celor șapte pitici de la știți-voi-care-UM li s-a făcut milă de puișor și i-au promis că o să-l ajute să treacă bacalioratu’ politic. Să aibă și PNL coledzi, niște ministere acolo, sub aripa înțeleaptă a aproape civilului Cioloș.

Și atunci s-a pus în mișcare din nou scenariul Lăzăroiu.

Cuuum? Nu vi-l mai aduceți aminte pe Lăzăroiu? Nu, nu e ăla din film, care era purtat de salvare dintr-o parte în alta. Nu, Lăzăroiu ăsta n-a murit pe persoană fizică. E bine mersi. A murit doar pe persoană profesională.

E vorba de cel care în 2012 spunea că USL va lua sigur sub 50%, poate chiar sub 40%? Păi să vă aduc aminte, pufoșilor. I-auzi ce zicea domnu’ Lăzăroiu în octombrie 2010: “După ce vor lua 37 la sută, cei de la USL își vor face calculul și vor constata că 18 la sută sunt PSD și restul PNL+PC.

Erau pline ziarele și televiziunile deontoloage de spusele înțelepte și mobilizatoare ale deontologului de serviciu. Se făcuse așa, un baraj mediatic în care peste tot se auzea numa’ și numa’ un singur lucru: Lăzăroiu, USL sub 40%.

În timpul ăsta, comuniștii kaghebiști ai lui Palada, mama lui de manipulator cu sondajele sale, spunea că USL o să ia cu siguranță peste 50%, poate chiar 60%, în funcție de mobilizarea în ziua votului. Kaghebistul de Palada, pe vremea aceea încă la CCSB, spunea așa, tot în octombrie 2012: “Potrivit unui sondaj CCSB, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri legislative, USL ar câștiga cu 62%.

Știți cât a obținut USL în sondaj, înainte de redistribuire? La Senat, unde fragmentarea e mai mică, fix 60%. La Cameră, unde sunt și minoritarii, 58.6%.

Ce zicea Lăzăroiu? 37%. Ce zicea Palada? 62%. Cine a avut dreptate? Cine a avut dreptate? Aha. Evident că Tapalabă a avut dreptate, că doar pe el îl citeați. Vă mai aduceți aminte că Palada a avut dreptate? Nu. Vi s-a băgat în cap că sondajele greșește, mai ales nemernicu’ de Palada, și cu asta ați rămas în capul ăla al vostru de pufoși stimabili, dar tot pufoși.

Acum, zilele astea, se întâmplă fix la fel. Săracu’ Lăzăroiu, e rău de tot epuizat. Nu mai pot să-l mai bage la produs încă o dată, că nu-l mai crede nici Băsescu, principalul său stăpîn. E mort pe persoană profesională, după cum vă spuneam.

Și atunci se scot din mînecă alți sociologi la fel de pertinenți, care să spună pe tot soiul de canale prietenoase cu sistemul (PS News, Antena 3, Digi 24, Realitatea TV), că PSD va lua “cel mult 37-38%, că e pe scădere, în timp ce PNL va lua clar peste 30%”.

În timpul ăsta, kaghebistului de Palada PSD îi iese în sondaje în mod constant PSD peste 40%, de regulă în jur de 45%, iar PNL constant sub 30%, de regulă în jur de 25%-27%. Adică buba mare: PNL e pentru noi un soi de PNȚCD 2016. Să mă scuzați, n-am găsit altă rimă.

E clar acum de ce mamițica și cu cei șapte pitici sînt disperați să vă explice cum stau lucrurile în sondaje? E clar de ce în următoarele săptămîni veți vedea un baraj mediatic în care să vi se dea cu cifre deontoloage în ochi, să vi se întipărească în creier? Vi se va tot spune: nu uitați, pufoșilor: PNL peste 30%, PSD sub 40%. PNL peste 30%, PSD sub 40%. PNL peste 30%, PSD sub 40%. PNL peste 30%, PSD sub 40%.

E clar? Ați reținut? Dacă nu, hai să vă mai explice mamițica încă o dată cifrele lu’ Lăzăroiu v2.0, prin gura lu’ Tapalabă și a lui Prelipceanu, toți deontologi aproape civili: PNL peste 30%, PSD sub 40%. PNL peste 30%, PSD sub 40%. PNL peste 30%, PSD sub 40%.

Deci ați reținut, da? PNL peste 30%, PSD sub 40%.

Mai e o lună, pufoșilor. Nici măcar atît. Și atunci veți vedea cine a avut dreptate. Palada, care zice PSD peste 40% și PNL sub 30%, sau Lăzăroiu v2.0, ăsta nou, încă neerodat, deși toți sociologii deontologi au un termen de garanție.

Doar că după alegeri n-o să vă mai intereseze. O să vă luați cu altele. Cine să fie premier: Cioloș sau Cioloș? Și o să uitați cum Lăzăroiu v2.0 v-a dat cu cifre în ochi, să vi se întipărească în creier.

Și o să uitați că Palada avea dreptate.

. Citeste tot...

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Vin alegerile!



. Citeste tot...